Blogging la dublu by Any & Ank

 

Ana-Maria: 

Daca ma stii pe mine si o stii si pe Anca sau ne-ai auzit vreodata vorbind pe strada (tare, ca asa vorbim noi) stii ca, pe langa baietii frumosi si destepti, ne plac Grey’s Anatomy si House MD si ne uitam la comedii romantice si mai stii ca inainte de asta, prin anul III, dar uneori si acum ne uitam la Fetele Gilmore. Si stiu, pentru unii e laim sa te uiti la asa un serial, dar pe noi ne umple de optimism si ne face pofta de cafea. Si cand mai vorbim pe mess, mai primesc cate o replica „stai ca se cearta Rory cu Paris.” Si am vazut serialul asta de atatea ori incat probabil stiu si motivul pentru care se cearta fara sa intreb.

Anca:

Si daca ne stii si ne auzi pe strada vorbind ca nu ne-a placut bluza ta astazi, sa stii ca nu avem nimic cu tine personal. Pur si simplu nu ne putem abtine si nu putem sa vorbim incet. Anyway, we’re sorry.

Daca ne vezi prin oras carand un morman de carti sau un laptop inseamna ca mergem sa savuram cultura in natura. Mai exact, mergem in Gradina Botanica sa citim sau sa lucram, desi de cele mai multe ori nu prea ne iese treaba asta, dar intentiile ne sunt mai mult decat nobile. De asemenea, daca ne vezi pe cate una dintre noi in fata unui bancomat agitandu-ne extaziate de parca am fi  castigat la Lotto, inseamna ca a intrat bursa pe card (sau, mai nou, salariul). Asta inseamna ca in urmatoarea jumatate de ora o sa ne vezi la Mall stand la coada la cinema, cu cateva doze de hidrocarburi in brate, la vreun film cu happy end si cu un protagonist HOT. (asta dupa ce ne-am luat, just in case, vreo doua bluzite ca tot sunt aproape si e lichidare de stoc)

Si daca ne stiti de ceva timp sau sunteti prin Iasi de mai mult timp, poate ne-ati vazut rosii la fata si sufocandu-ne in sala 2 de la BCU sau in sala de la Filosofie. Nu, nu era un atac de panica, randeam doar de zulufii colegului din fata.

Si pe aceasta cale  ii rugampe fostii nostrii colegii sa nu se supere daca au ramas cu nickname-uri datorita inspiratiei noastre divine, incepand de la Adam si Eva, continuand cu Familia Flinstone, Luceafarul si Mos Craciun. 2 10 2 10, Randunica, aici cuibul!!! Ne pare rau si pentru colegul despre care am crezul juma’ de an ca este “pe invers” – poate ii zambeam mai frumos la orele de engleza, iar colegului Schizo ii uram si acum terapie intensiva. De asemenea, colegului Interactiune ii dorim activitate intensa. Faceam alegie la povesti despre periute si chei, iar pe vremea noastra Pinocchio se imbraca de la Versace, Porcu nu zbura, dar era “nobil”. PS: Copiutzele dauneaza grav sanatatii. “si anume”.

 

 

Ana-Maria:

Si daca ne prinde a doua zi povestind prin bucatarie, inca n-am epuizat toate subiectele.Asta pentru ca in facultate stateam de dimineata pana’n noapte prin copou, la ore, la biblio, la balena, la cantina sau prin parc iar acum abia ne mai vedem o data, de doua ori pe saptamana si nici atunci uneori. Dar avem planuri de viitor.

Anca:

Eu ma gandeam ca o sa vii la mine, la Madrid sau la Londra. Eu am sa lucrez intr-o firma de publicitate, am sa stau intr-un apartament modest (o sa fiu la inceput, se intelege) adica mai mic, dar oricum dragut, intr-o zona cu verdeata,  fara “intristare si suspin”:). deci o sa vii la mine si o sa avem o cafenea draguta in colt, unde o sa bem cafeaua dimineata si o sa mancam ceva dulce. O sa mergem la shopping si o sa luam cina intr-un restaurant dragut din primul meu salariu, care nu o sa fie foarte mare, again, se intelege.

To be continued some-sunny-day….

Cu traista-n bat in vest! Episodul 3 – INFERNUL

Asa cum era de asteptat, ca orice lucru bun care tine putin, vacanta mea s-a terminat la fel de repede. Mi-am tarat astfel reumatimele de la soare, m-am dezlipit de narghilea, m-am “cules” de pe terase si am decolat catre minunatul tinut mioritic.

M-am imbarcat cu o mare durere in suflet, am tras o raita pe la duty free am baut o cafeluta la Starbucks si mi-am luat zborul. Ma consolam cu gandul ca totusi aproape 4 ore  din calatoria mea le voi petrece intr-un mediu civilizat. Asa ca  m-am relaxat mi-am proptit castie in urechi si mi-am adunat gandurile gramata, pregatita sa le disec pana la ultimul detaliu si sa le ordonez. Nici bine nu m-am pus pe gandit ca m-am trezit cu picioarele vecinei din spate la nas, de parca mergeam cu “rata” la Cucuietii din Deal sa culegem porumbul. Am crezut ca este un cosmar dar am constatat stupefiata,  alaturi de colega de suferinta din dreapta, ca mioritica din spate se descaltase si isi proptise picioarele intre scaunele noastre. Nedumerite cu ce gresisem sa ii mirosim individei “potroacele”, ne-am intors si i-am aruncat o privire taioasa nesimtitei  in speranta ca se va simtii si isi va lua picioarele de sub nasul nostru. Mutatia asta genetica nu era prevazuta insa cu bun simt asa ca nu s-a deranjat si parea ca noi ii invadam meditatia transcedentala cu privirile noastre insistente. Am continuat sa ne holbam la hibridoida mioritica, pana cand am inceput sa auzim din spate niste aprecieri plastice de era sa ni se usuce urechile instant si sa ne sara pe geam bunul simt. Ne-am afundat in scaune si ne gandeam cu groaza ca la iesire sigur ne alegem si cu un ochi vanat.

Nervozitatea se pare ca plana si peste echipajul Tarom, asa ca cei doi stewarzi de la bord aveau niste spasme, de parca sufereau de sindromul Tourette. Am inteles insa repede de ce mai avea putin si ma lua si pe mine cu facaletul nenea stewardul cand am iesit sa fac o vizita la “cabina” ca ma chema natura: atmosfera cat de cat civilizata din  interiorul avionului (Boeing 737) fusese transformnata de compatriotii mei mioritici intr-o sala de asteptare de autogara postdecembrista. In consecinta doamnele si domnisoarele alea bine din aeroport se descaltasera si se intinsesera pe scaunele ramase libere ca la ele in sufragerie pe canapeaua plusata (sau din piele, depinde de caz). Alta doamna bine tragea sa rupa de clanta de la usa toaletei iar alta pentru ca nu stia sa inchida  usa toaletei, a intrat peste ea un domn. Sa nu ii uitam insa nici pe cocalarii cu trucouasele lor mulate care se uitau insistent la orice individa care trecea pe culoar ca la friptura bine preparata, dupa o zi de sapat la porumb.

Am fugit repede la locul meu de unde nu m-am mai miscat pana la destinatie. Am aterizat  in final pe minunatul aeroport si am coborat uitandu-ma mereu in urma, sa nu imi prinda vreo poaca mioritica din spate, ca i-am jignit “potroacele” cu privirea mea insistenta. Nici bine nu am iesit, ca au inceput sa se napusteasca asupra mea o serie de indivizi, care se pare ca vroiau ceva de la mine, dar nu am inteles pentru ca vorbeau toti odata. In principiu am crezut ca ma confunda, dar ulterior mi-am dat seama ca dansii erau de fapt taximetristi, care mai aveau putin si ma luau pe sus, ma bagau masina si plecau, numai ca sa ma cheleasca de niste bani. M-am hotarat sa ii ignor dar metoda nu a avut nici cel mai mic folos, asa ca m-am plimbat cu un alai dupa mine pe la birourile de informatii, unde (in lipsa de indicatoare) cautam in disperare statia de autobuz ca sa pot ajunge la Gara de Nord.

Bineinteles mi-au fost date niste informatii eronate, asa ca m-am plimbat cu vreo doi taximetristi dupa mine un sfert de ora in jurul aeroportului, ca sa descopar in final statia la demisol.Pentru a ajunge insa la demisol, trebuie luat un lift care pe langa faptul ca este extrem de mizerabil, vine din jumatate in jumatate de ora. In consecinta am coborat cu toate bagajele in spate vreo doua etaje si am gasit in final statia. Am incercat in zadar sa aflu orarul acestor autobuze de la domana sictirita de la bilete, care mai avea putin si ma scuipa intre ochi pentru ca an deranjat-o. Am asteptat jumatate de ora autobuzul si am ajuns in final in gara de Nord. Acolo am mancat cu noduri ceva la Mac pentru ca deja imi filasera laptopul vreo doua cormorance.

Am ajuns in final acasa, cu arzatorul gand sa fac o baie fierbinte si sa ma culc. Nu am avut insa acest privilegiu pentru ca apa calda nu curgea Mi-am BAGAT ….bani la CEC, la toate bancile si institutiile financiare posibile, picioarele in orice se pot baga, am trimis la “origini” si CET-ul cu tot cu administratie publica si m-am culcat in speranta ca dimineata totul va fi mai bine. Dimineata spre disperarea mea nu aveam nici apa rece, nici calda si nici lumina…….and I say Romania is my country….damn!!!

cu traista-n bat in Vest! episodul 2 – PARADISUL

      Am ajuns in final in inima Peninsulei Iberice, o metropola care in ciuda faptului ca este viu “colorata” si extrem de dinamica nu este deloc obositoare.A doua zi am “luat-o deja la picior” in conformitate cu itinerariul meu pe care l-am realizat minutios de acasa. Am inceput cu Palatul Regal, un edificiu imens, dovada vie a regalitatii spaniole si actuala resedinta oficiala a regelui Spaniei Juan Carlos (desi acesta nu o utilizeaza). Palatul este inspirat de schitele realizate de un domn Bernini pentru constructia Louvre-lui din Paris (evident).Bineinteles la intrare ne “incanta simturile” un acordeonist “ compatriot de-al nostru, cu “Barca pe valuri”.

 

 

Edificiul are o curte interioara imensa unde are loc schimbul de garzi in fiecare miercuri. Palatul este grandios si parca astepti ca in orice moment ca dintr-un colt sa apara, in tinutele specifice timpului, regele cu alaiul sau si sumedenia de servitori.Cred ca ar fi o idée interesanta ca in palatele astea supraveghetorii sa fie imbracati in functie de epoca pe care o prezinta.

Cum regele era putin plecat si nu am apucat sa bem o caféa am vizitat camerele principale, colectia de armuri si arme si in final farmacia regala.Trebuie specificat faptul ca palatul este decorat cu lucrari ai unor artisti precum Velazquez, Caravagio sau Goya (sunt mai multi da pe astia i-am retinut). Aaa si de asemenea am vazut o impresionanta colectie de arme si armuri si singura colectie completa Stradivarius pentru cvintet de coarde (de instrumente nu de varianta) din lume. Din camerele principale merita  mentionata camera tronului,  salonul festiv,  camera de portelan sau cea orietala….enjoy

 

 

 

 

Am incheiat turul cu farmacia regala si ne-am instalat confortabil intr-un bistro chiar in apropiere de palat, unde spre marea mea surprindere un meniu complet nu depasea 10-12 euro.Bistro-urile sunt intime si primitoare, se pot comanda  atat mancaruri traditionale cat si obisnuite, servirea este impecabila si ai mereu sentimentul de “duminica in familie” (fara nici un fel de legatura cu Raduleasca).Bineinteeles pentru temerari in ale gastronomiei, pe langa bistrouri sunt presarate restaurante cu specific, mexican, chinezesc, indian , arabesc etc.

  Nu mai tin minte (spre rusinea mea ) cu se numeste localul, dar stiu ca ne-am pus burtile la cale si am savurat un meniu destul de cuminte, fara chestii prea exotice prin el, nu de alta dar mai aveam drum de batut. Ne-am conversat de asemenea, sorbind dintr-o sangria, cu o familie de americani, care spre marea mea mirare erau extrem de manierati (cred ca erau mormoni ceva).

Desi ne lovise in plin boala porcului (somnul de dupa masa) ne-am facut curaj si am plecat mai departe, mai ales ca strazile micute te imbie sa bati berbunca de dimineata pana seara, mai ales ca in fiecare moment al zilei au un farmec aparte. Ratacind printre stradutele astea simpatice am gasit pe bunicul sau strabunicul masinii mele preferate, mini cooper. Daca stie cineva din ce an este bijuteria asta sa imi spuna si mie

 

Dupa ce am “tras in poza’ piesa de muzeu am hoinarit mai departe catre Templul de Debod, un monument egiptean reconstruit pe teritoriul iberic, in urma unui cadou facut de seful statului Egiptean la un  anumit moment din istorie  (bineinteles ca nu stiu care) omologului sau spaniol.

Ne-am plimbarit si ne-am odihnit in parcul imens ce inconjoara templul si am decis sa punem capat acestei prime zile de batut berbunca.Trebuie specificat ca daca este vorba de vizitat muzee sau in orice caz edificii culturale mai mult de doua sau maxim trei inr-o zi nu este indicat sa treceti in itinerariu.De asemnea este indicat sa va deplasati cu mijloace de transport de suprafata, pentru ca arhitecura madrilena este grandioasa.

A doua zi am dedicat-o muzeului Regina Sofia, unde pentru cei interesati exista expuse lucrari sub semnatura Dali, Miro, si Picasso (bineinteles printre multi altii). Am avut onoarea sa vizitez colecia Dali, si din nou spre surprinderea mea, am aflat ca se poate fotografia, insa fara blitz. In consecinta iata una dintre lucrarile care mi-a placut: este vorba despre “Amintirile femeii copil”

 

Muzeul Regina Sofia necesita insa mai mult decat o zi pentru a fi vizitat serios, pentru ca este IMENS. Drept urmare pe holuri exista banci cam peste tot, iar in curtea interioara sa nu va speriati (ca mine) daca vedeti oameni intinsi pe banci, nu sunt boschetari !!!! sunt vizitatori care se odihnesc pur si simplu. Aaa da era sa uit, amatorii de senzatii tari, pot urca cele 4 sau 5 etaje cu un lift NUMAI din sticla.

Am vizitat cam un sfert din muzeu, ca nu ne-au tinut picioarele si nici materia cenusie mai mult si am trecut “parleazul” spre gara Atocha, cea mai tare gara posibila din Lume. Inauntrul acesteia exista o sera imnesa astfel incat ai impresia ca te afli intr-o padure tropicala .

 

 

Dupa primele doua zile de “visiting” intens am decis sa fac o pauza, asa ca am lancezit diminetile prin cafenele, dupamiezile in bistrouri si am dormit ca purcelu Gigel.

Avand in vedere timpul scurt, dar si faptul ca am mai vizitat o parte din edificiile importante ale Madridului acum vreo 2 anisori, am decis sa fug la mareeeee !!!!

NOTA : Constiinta nu ma lasa sa nu  mentionez ca in Madrid trebuie vizitate neaparat atat muzeul Prado ( unde exista o impresionanta colectie Velasquez dar si lucrari de Rembrandt) cat si parcul Retiro si plaza Mayor.De   asemenea  in comunitatea madrilena exista orase istorice si o seama de palate, amprente ale regalitatii spaniole (precum Toledo sau Escorialul) pe care neaparat trebuie sa le vizitez  si eu data viitoare:D

 Am fugit cum spuneam la mare, in restul vacantei mele scurte, mi-am tratat reumatismele la soare, mi-am incantat privirile cu “bastinasii” ( ohoo si ce bastinasi),  am batut terasele, am baut cocktail-uri adevarate, am fumat narghilea si am petrecut nopti pe malul marii. De asemenea am mancat toate orataniile de pesti, m-am “cazat” intr-o livada de lamai unde mirosea a prajituri si am tras (doar) un shoping de nevoie (strict de nevoie ), m-am bronzat in sfarsit si m-am certat rau cu nisipul ala bagacios.

 

  In concluzie  “mamaie si-a facut de cap”!

Si daca vreti sa simtiti soarele in crestet si marea gadilandu-va la talpi, va las cu prietenul meu Paco de la Lucia

 

Cu traistan-n bat in vest ! – PRIMUL EPISOD

Dupa doi ani de munca asidua pentru tara popor si mai ales viitor, mi-am luat traistra-n bat, laptopisetul, costumatia de drum pe care a pregatit-o cu minutiozitate cu vreo luna inainte, un pachet de optimism si un teanc de ziare si AM PLECAT IN VACANTA! Destinatia – Madrid.

A urmat o noapte nedormita, calcule inutile si paguboase bagajul facut pe ultima suta de metrii si nervi intinsi pe sarma, dupa care am pornit la drum catre minunatul aeroport Otopeni de pe care ulterior mi-am luat zborul atat la propriu cat si la figurat .

Am plecat asadar cu noaptea in cap, m-am instalat la ferestra, mi-am proptit castile in urechi si m-am asezat confortabil in scaun. Dupa  vreo jumatate de ora de drum am constat ca am intepenit si am facut promoroaca la nas, deoarece nenea soferu cred ca intr-o viata anterioara a fost eschimos: la 4 dimineata ne-a bagat in nas un aer conditionat de ni s-au intepenit creierii. Doamna de langa mine, avea deja turturi la borul palariei de paie, iar eu cu promoroaca la nas o faceam pe contorsionista in incercarea de a ma incalzi macar cat sa pot supravietuii drumului.

Dupa aproximativ 7 ore, am coborat din aisbergul pe roti si am intrat in incinta aeroportului cu gandul de a-mi gasi un loc in care sa vegetez vreo doua ore pana la decolare. Am facut o tura de aeroport si m-am “cazat” intr-o cafenea unde spre marea mea fericire am gasit wireless gratiiiss!!!Am intrat pe net si am dat repede ultimele detalii de drum prietenilor care impacientati au crezut, ca nu mi-a sunat ceasul dimineata si am pierdut avionul. Vesela si vioaie am comandat o cafeluta sa nu adorm cu capul pe masa. Am butonat fericita pana cand mi-a venit nota si am facut infarct : o biata cafea mica m-a costat peste 10 lei noi, deci fac un apel disperat, NU mergeti in cafenelele din aeroport ca va chelesc de bani iar wireless este in tot aeroportul(stupid me)

Eeeeh si in final am ajuns in avion dupa ce am citit toate versiunile crizei din toate ziarele pe care le-am gasit. Mi-am cautat locul linistita cand am observat ca este ocupat de o doamna foarte sigura pe ea, cu niste ochelari kitch-osi pe cap (“neaosha”de-a nostra desigur). Era ferm convinsa ca ala este locul ei  si se uita la mine nervoasa mai sa imi arunce intre ochi teancul de reviste “Povestea mea”. I-am aratat calm ca locul dumneaei este mai in fata si m-am instalat in sfarsit in locul meu de la ferestra(mai bine nu se putea). Nici nu apuc sa injur bine prostia romaneasca: o alta doamna, din neamu lui Cervantes de data asta, cu narile umflate precum un taur de corida,  revendica nervoasa tot locul meu atat de mult ravnit.  In sfarsit s-a linistit si doamna, dupa ce am facut-o pe GPS-ul inca o data. Am decolat  sub atenta indrumae a stewardeselor si a doamei de la microfon, care ne explica intr-o engleza “de balta” toate detaliile legate de zbor. Relaxata, cu un ranjet pe moaca (precum un bolnav de nervi care si-a luat sedativele) asteptam cu nerabdare sa vad cum se face lumea din ce in ce mai mica sub privirile mele, sa imi zambeasca frumos stewardesa,  si bineinteles deseeeertul pranzului. In ciuda asteptarilor mele inalte ( si a pretului de-a dreptul picant ) Taromul a fost atins rau de criza si material si psihologic. In consecinta stewardesele mai aveau putin si ne turnau cafeaua in brate, ne tranteau mancarea de cap si in final ne-ar fi dat si un branci pe usa, de la peste 1800 de metrii altitudine. Apropos de mancare, eu care asteptam sa fiu intrebata care imi sunt preferintele legate de meniu, m-am trezit cu o gramada de orez si trei bucatele de carne de pui, intr-o casoleta minuscula, mai rau ca la cantina saracilor. Peste toate astea, la desert NU mai exista prajitura!!!!!!!!!! (adica marog nu mai exista desert). Trecand peste meniul de criza am observat stupefiata alaturi de doamna de langa mine, ca au fost eliminate pana si servetelele umede; mama ei de criza!!!

In ciuda meniului si tratamentului de criza aplicat de Tarom- cel putin pe ruta Bucuresti-Madrid- am avut placerea sa intalnesc ( spre marea mea mirare) si romani fericiti, care sfidand criza, erau la a nu stiu cata vacanta, dupa ce vazusera jumatate de lume. Asa cum era de asteptat a fost un zbor extrem de placut, presarat cu discutii interesante, bun simt si umorul debordant al doamnei Carmen din Brasov (respect!)

Am ajuns in final in civilizatieeeeeee!!!!! Am coborat in aeroportul imens si cum romanii sunt mereu la coada cozii, terminalul cu zborurile romanesti este ultimul(adica S cine stie alfabetul pricepe). Asa ca drept pedeapsa (ca suntem romani) trebuie sa mergem prin aeroport juma’ de ora,  sa trecem  vreo 4 benzi, o sumedenie de scari rulante si ulterior sa luam si metroul, pentru a ajunge in sala de unde ne recuperam bagajele. Drumul lung (mai exact mersul cu metroul)dar si  faptul ca in tara noastra e aproape imposibil sa te sescurci pe undeva, ii terifiaza pe multi romani ajunsi peste hotare, iar entuziasmul si siguranta mea debordante, i-a determinat pe cativa compatrioti sa se adune in jurul meu, pentru a-i “pastori” catre bagaje. In cateva minute, eu, ca paduchele in frunte, mergeam cu vreo 10 persoane dupa mine, dadeam din maini si explicam constiincioasa ca exista peste tot indicatoare (luminoase si colorate chiar) pe care scrie iesire. Atata de sigura si entuziasmata eram  incat o doamna m-a intrebat daca nu sunt ghid sa ma angajeze). Am ajuns in final  la cules de bagaje. Eu mi-am schimbat imediat “setarile” am intrat pe “pilot automat” si in propriul fus orar in care timpul oricum nu conteaza  

urmeaza episodul doi…..

 

 

in da’ club: generatia Daniela Crudu, Nikita si Virinel

Dupa mai multa vreme decand am iesit la pensie, m-am gandit sa fiu si eu din nou  cool si sa ies in weekend in da’ club, in amintirea vremurilor de alta data (mai exact din tinerete) cand aveam o conditie fizica si psihica mult mai buna. Asa ca mi-am abandonat ora mea de somn, am lasat pe alta data filmul de seara, am scormonit prin sifonier vreo ora ca sa ma imbac pana la urma tot cu ceva nepotrivit, m-am cocotzat pe troape, mi-am pus masca de club si cerceii de rigoare. Dupa ce metamorfoza a  fost completa, am chemat un taxi si am coborat tantos catre ceea ce ar fi trebuit sa fie girls night out. Inceput de drum bun: taxiul a venit cand si mai ales unde trebuia iar taximetristul NU era un mosh  imputit.

Ajungem in faimosul club de fitze, imi trag mersul specific leganato-tantos (fara mersu asta nu iti dau drumu la usa ) si intram in atmosfera clublui care nu era inca incendiara, deoarece nu bause lumea destul. Ne-am agatat de un redbull sa ne mai animam si am inceput sa cautam din priviri persoane cunoscute (sau nu ). Trebuie sa recunosc faptul ca impactul cu atmosfera de club a fost un pic deranjant pentru o pensionara ca mine,  astfel ca muzica imi spargea timpanele iar luminile ma chiorau mai tare decat sunt

Scanand teritoriul am avut surpriza sa observ ca femeile (care de fapt cele mai multe sunt fetiscane de 16- 17 ani ) se imparteau in doua mari categorii : femei foarte frumoase (modelul Daniela Crudu) si femei foarte urate (modelul Nikita), prima categorie fiind mai numeroasa insa (slava Domnului!) Asa ca mi-am delectat privirea si mi-am calcat nervii in picioare cu silfide care mai de care mai bronzate si blonde care defilau in pantaloni scurti si cu decolteuri pana la genunchi, bineinteles prin fata meselor de bashtani.

Cea de a doua categorie mi-a deranjat grav colecistul, avand in vedere ca munti de shunci se revarsau de prin decolteuri dezgustatoare sau rochii si fuste mult prea scurte pentru aceste fiinte supraponderale. Trebuie sa fac in consecinta, un apel disperat catre domnisoarele care poarta fie lucruri multe prea stramte pentru gabaritul lor, fie foarte largi, astfel incat arata ca un tanc. Deci fetelor va rog cumparati-va oglinzi, chiar mai multe si daca se poate si putin bun simt  si bun gust!!!

Revenind la faimosul club, trec peste peisajul feminin polarizat, concentrandu-mi atentia asupra peisajului  masculin. Ma uit in stanga in dreapta, poate poate imi clatesc si eu ochii mei obositi de munca, bolnavi si batrani cu un strop de tinerete si poate cine stie, dau peste vreun tip interesant (desi sansele erau de-a dreptul subnutrite). Am continuat aruncatul cu privirea, atat cat ma tineau “farurile”(se intelege ca mi-am lasat ochelarii acasa) dar spre deznadejdea mea am dat in mod constant peste porkusori mioritici, cu burti  si tricouri mulate, minori entuziasmati de parca ar fi cucerit Everestul, jmenari care fumeaza in coltul gurii si se uita la femei de parca ar fi toate traseiste, disperati care se dau jmenari, si multe alte mutatii dinastea genetice. A! era sa uit, mai este o categorie in plina ascensiune, cea a moshuletilor frustrati (modelul Virinel)care isi plimba reumatismele si hemorizii prin cluburi,  defiland tantosi cu parul grizonat printre fufe blonde.

Dupa ce am observat ce fauna ma incojoara, mi-am aminitit ca am iesit sa ma distrez, m-am gandit ca redbull-ul ala nu ma ajuta cu nimic, asa ca mi-am luat inima in dinti, m-am intors la bar si  am dat comanda de putina buna dispozitie, care se mai numeste si votka-orange. M-am spijint de bar, amarata de personajele desprinse din Gargantua si Pantagruel care ma tot inghionteau. Providenta mi-a dat un bonus, si a pus la bar un baietas foarte simpantic, care desi nu  era brunet (a observat prietena mea) era dragut.

Activitatea din cluburi, se desfasoara dupa niste reguli nescrise si are Trei faze: In prima faza lumea in general este treaza, femeile sunt toate puse la punct, inca miros a parfum si practica toate ritualul defilarii. Defilarea se realizeaza de la un capat la altul al localului (ritual valabil si pentru barbati).Dupa ce a fost scanat teritoriul, se trece la a doua faza, se ia prima bauturica, frecvent asociata cu un energizant, si daca se intalnesc persoane cunoscute (sau nu neaparat) se relizeaaza bisericutele. Aceasta este faza in care lumea interactioneaza si socializeaza la un nivel superficial. In cea de a treia faza, lumea nu mai este la fel de treaza, barbatii au mult mai mult curaj, se trece la o socializare mai profunda, care se lasa in cel mai decent caz cu schimbul de numere de telefon .Intr-un cuvant, pot exprima cel mai bine atmosfera din club, printr-o sintagma pe care o folosea o matusa draga  mie: “CUPLERAI” mama!

Revenind la mine, o totala necunoscuta intr-o mare de personaje colorate, antipatice si sufocante, am incercat sa pornesc o conversatie cu prietena mea, dar am constatat ca nu ma tin plamanii sa tip la urechea ei ce vroiam sa ii transmit, asa ca m-am limitat in a privii in jur si a da nervoasa dintr-un picior. M-am infipt in paharul meu, a carui continut, din pacate pentru tanarul dragut de la bar, era extrem de diluat dar concentrat ca pret. Cu alte cuvinte, am baut o apa chioara cu foarte multi bani.

Am revenit la un alt redbull in fata caruia am inceput sa ma plictisesc teribil, dupa ce prietena mea a fost rapita in discutii de un tanar fasolar, de altfel medic stomatolog, dar cu scuzele de rigoare asta imi exprima fata lui.

M-am hotarat sa ma deplasez pana la toaleta, ca sa nu intepenesc si mai ales dupa cele doua redbull-uri si lesinatura aia de votka orange.Bineinteles la toaleta se face adunarea haitelor de pipitze, care isi fac itinerariul si trec in revista bashtanii din local (am auzit eu cu urechiusele mele, sa moara capra vecinului!).Am constatat de asemenea ca vestimentatiunea mea (mai office ce-i drept) aleasa timp de o ora si calcata cu sudoarea fruntii la peste 30 de grade afara, era muuuult prea decenta si se preta mai degraba la un cocktail. Ma asteptam in orice moment sa ma strige vreo fufa: “hei mamaie ti-a trecut ora de culcare!”

Eh, m-am tarat inapoi  sa ma plictisesc alaturi de redbull-ul meu, atenta sa nu imi rup gatul pe troapele mele care alunecau pe podeaua lucioasa, mai ales ca se facea si economie la lumina.

Nici bine nu am ajuns, ca un tanar la reducere asa, pe la vreo 1,60si ceva, s-a postat in fata mea si se uita insistent de parca as fi fost exponat. M-am facut ca nu il observ, ma gandeam ca are probleme cu vederea, dar piticul tupeist nu s-a miscat vreo juma de ora din fata mea. In spatele meu, vreo doi cred ca venisera direct de la prashit in club si au uitat sa isi schimbe vestimentatia de camp.

Atmosfera a devenit din ce in ce mai sufocanta si mai plictisitoare pentru mine, o pensionara veritabila, iar piciorushele mele chinuite mai aveau doar o suflare.

M-am hotarat in final sa ma retrag la depou, mi-am pregatit mersul leganato-tantos si din rasputeri am iesit din mirobolantul club. Am sarit intr-un taxi urgent si de bucurie ca am scapat i-am lasat taximetristului aproape jumate din suma pe care am platit-o pentru drumul in sine.

Am revenit in vizuina mea de pensionara, am pus pe fundal un Café del Mar, mi-am relaxat piciorushele chinuite si am concluzionat: ori am imbatranit eu ori a inebunit lumea ?!!

Remember the time….cat de fan Michael Jackson ai fost?

Desi nu obisnuiesc sa scriu despre subiecte mondene, imi asum riscul de a intra in marea masa a “stereotipistilor” si sa repet un eveniment  difuzat  aproape in continuu de radiouri si televiziuni: disparitia  lui Michael Jackson de pe scena vietii

Avand in vedere ca nu ma intereseaza viata lui personala,  nu pot sa nu imi exprim toata admiratia si respectul fata de piesele si cariera lui.  Nu vreau sa vorbesc (scriu) in plus, oricum sunt putine cuvintele care sa exprime regretul, ma limitez la amintirile  cele mai faine din copilarie,  cand eram fan inrait;)

Desi nu mi-am cumparat nici palarie si nici nu i-am imitat coregrafia niciodata, ascultam insa pe nerasuflate piesele la casetofonul meu  Sony,  cu care ma dadeam mare la bloc ( era original se intelege).  Trebuie  sa recunosc faptul ca asteptam cu sufletul la gura sa vina de la Bucuresti tata lu’  Iulica, prietenul  meu cel mai bun  de atunci  si sa ne aduca inca o caseta video cu ultimele  clipuri ale  lui Jackson.

Nu pot sa nu imi aduc aminte de asemenea de cel mai tare party din Galaxie,  cu tematica exclusiva Michael Jackson. Eram “jmechera”, aveam vreo 7 ani si eram o tanara speranta a melomanilor (inca sunt, da ceva mai batrana) .

Cele mai pretioase obiecte erau casetele mele, inregistrate de multe ori de pe la radio ) cu care le  “asasinam” pe mama si bunica in cate un session de o zi intreaga semnata Michael Jackson.Cu toate astea bunica a fost prima care s-a asezat in fata televizorului la concert:D

Stiu ca sunt multi,  cel putin  din generatia mea (si nu numai)  care tineau la loc de cinste casetele cu Michael Jackson, sau si-au cumparat legendara palarie si sa nu mai vorbim de coregrafie.

Asa ca indraznesc sa propun o competitie:  cat de fan Michael Jackson ai fost? Va rog nu ezitati sa  va exprimati!:D

PS: Am incercat sa aleg o piesa da sincer  nu m-am putut decide la una singura; astept sugestii

PS2: am gasit un clip si o piesa mai mult decat potrivite, enjoy!

Pt Claudiu - I’ll be there am gasit un clip scurt, chiar daca e facut pt Pepsi, e dragut si sugestiv

Pt Alex, la cerere  Beat It!

Femeilor le place rozul

Cu un cola rece in fata, ma infrupt din cornuletul meu bicolor si cuget:

de ce le place femeilor rozul?!… avand in vedere ca sunt  atat de negre in cerul gurii . Si nu ma refer la vestimentatie ci la faptul ca multor femei le place sa fie mintite, sa minta si sa Se minta, fie ca sunt frumoase, fie ca sunt destepte fie ca sunt iubite sau iubesc. Desi stiu foarte bine ce se ascunde in fata rozului fluturat zi de zi, femelile par niste fiinte fragile ca un bebelou de pârtzolan cand de fapt ele sunt de cele mai multe ori facute din beton armat.

Femeile in relatie cu „suratele „ lor

Chiar daca par monumente de afectiune si sunt unite in fata misoginismului si porciei, (adica a barbatilor ) exista o trasatura definitorie a fiecarei femei (in relatiile cu suratele) si anume INVIDIA. Cine a spus ca femeile au o coasta de drac (iar barbatii MEREU o umbra de coada de Purcel) nu a gresit. Nu cred ca exista femeie care sa nu fie invidioasa pe surata sa,  desi  o considera cea mai buna prietena ei. Orice tzoala de firma noua, orice kilogram in minus sau orice gagiu cu un neuron si ceva cai putere in plus,  sunt aspecte care sunt milimetric observate, cantarite si mereu idealuri de atins.

Toate cele enumerate mai sus, confirma o alta trasatura definitorie a femeilor si anume faptul ca ele sunt mereu intr-o COMPETITIE cu suratele lor (de altfel cele mai bune prietene). Femeile nu inteleg niciodata ca fiecare dintre ele are un drum si o dinamica, distincte de cele ale altei surate. Ele se streseaza de fiecare data cand alta surata  face un pas inainte, desi ea poate l-a facut deja. Femeile sunt mereu pe un camp de batalie, daca nu cu suratele lor chiar cu ele insele. Tehnicile pe care femeile le utilizeaza in relatiile cu suratele lor sunt de cele mai multe ori „ improscatul cu noroi” (asta ca sa nu zic  altceva ) tehnica asului din maneca, lovitura sub centura, toate pe langa coltii pe care ii scot din cand in cand sa sclipeasca .

Si asa cum spune Delu: Femeia este gingasha cand  faci cum vrea ea…cand nu..latra…baga gheare in jugulara, smulge par…este galagioasa si mahalagioaica…nu uita sa faca specatcol la scena deschisa…

In spatele titulaturii de “sexul slab “al umanitatii,  femeile sunt PUTERNICE tocmai pentru faptul ca sunt de cele mai multe ori, ambitioase, organizate, gandesc strategic si sunt pragmatice. Cu toate acestea femeile sunt RELE  si deseori pot fi mai crude decat barbatii ( in special cand barbatii sunt prosti si de asta nu ducem lipsa in tara asta). Unele dintre femei tin la relatii nu pentru ca sunt foarte indragostite sau ar iubi asa de intens ci pentru ca de cele mai multe ori au nevoie de stabilitate (financiara sau afectiva) Ele se hranesc cu afectiune si atentie ceea ce le face mai puternice (depinde peste ce prost dau in viata). Nevoia de atentie, explica si efectul miraculos al complimentelor, pe care masculii le fac femeilor atunci cand sunt antrenati in amplul proces de agatat. Femeile stiu sa-i manipuleze pe cei din jur alternand de cele mai multe ori mastile de inger si demon.

In relatiile cu sexul opus

Femeile sunt foarte POSESIVE si intotdeauna ii vor lua scalpul (uneori la propriu) celei care atenteaza la bunul ei, mai exact la masculul feroce de langa ea (asta chiar daca acesta nu e prea valoros). De cele mai multe ori, pentru a evita astfel de situatii, cele mai multe femei isi tin bine masculii, cat de departe pot, de prietenele mai aratoase sau de ce nu, mai destepte decat ele (mai ales cand stiu ce au in ograda;) )

Si cele mai linistite si pasnice femei se transforma in adevarate fiare atunci cand alta surata atenteaza la bunul ei si nu o sa vedeti niciodata o femeia care sa shada pasnic in timp ce alta ii  abureste masculul.

Unele dintre femei ajung  la stadiul de paranoia din cauza posesivitatii si a egoismului care zace in ele. Desi se dau ranite, multe femei trag cu dintii de o relatie si devin de-a dreptul sufocante, nu pentru ca si-ar iubi partenerul ci pentru ca se iubesc pe ele, iubesc confortul si stabilitatea unei relatii, sau pur si simplu NU vor sa il vada pe respectivul cu alta

De asemenea de curand am avut surpriza sa constat, in ciuda faptului ca am fost in tinerete o feminista convinsa (si inca mai am ramasite), ca multe dintre femei sunt fete de treaba si nu chiar asa de fidele cand vine vorba de un show stropit din plin cu votka orange , de un tip mai mishto sau o mashina cu ceva cai putere

Femeile  sunt considerate sexul slab tocmai pentru ca sunt dependente si nu isi asuma riscuri. Desi sunt organizate si ambitioase multe dintre femei nu sunt sigure pe ele insele, pentru ca nu isi cunosc foarte bine calitatile si in acelasi timp defectele. In consecinta unele sunt femei Proaste care se cred Destepte si femei Urate care se cred Zanele Zorilor (doua categorii care prin mult tupeu fac o impresie buna… pret de cateva secunde si au un impact extrem de pozitiv asupra prostilor).

Pe de alta parte exista femei care sunt frumoase dar nu stiu sa se puna in valoare si destepte care o dau in bara din lipsa de tact. Si aici ne lovim din plin de calitatea sine qua non pe care o poate detine o femeie mai exact „tactul”. TACTUL impreuna cu INTUITIA ar trebui sa construiaca specificul feminin, insa din pacate  aceasta combinatie este foarte rar intalnita la femei, care de cele mai multe ori sunt de-a dreptul tampe.

Femeile trebuie sa isi cunosca atat calitatile cat si defectele, nu pentru a le ascunde si a le transorma in frustrari (pe cele din urma) ci pentru a-si constui personalitatea. Femeile sunt de cele mai multe ori PERFECTIONISTE, calitate care le ajuta in cariera dar nu si in viata personala. Greseala femeilor este ca vor sa fie perfecte (desi cel de langa ele nu este nici pe departe) si nu realizeaza ca deseori defectele  pot  fi puse in valoare in asa fel incat sa se transforme in calitati fiind elementele distinctive ale personalitatii lor (totul printr-un artificiu de calcul ) Tot din cauza frustrarilor determinate de idealul perfectiunii, deseori femeilor le lipseste simtul umorului si devin monumente de stres.

Nota: Cunoasterea si admiterea defectelor nu inseamna resemnare sau blazare!

Aspiratia catre perfectiune a femeilor rezida dintr-un sentiment cultivat de o alta categorie de femei si anume cele care se cred perfecte desi nu sunt nici pe departe. Acestor femei trebuie in repetate randuri sa li se dea peste ochi cu propriile defecte care nu sunt greu de identificat, pentru ca multe dintre perfectiunile astea inruchipate sunt doar PROASTE

Desi sunt rele, ambitioase, invidioase, orgolioase si  duc in spate o armata de ganduri sau frustrari, in conformitate cu expresia filosofica, in afara-i vopsit gardul si inauntru-i leopardul femeile sunt niste finite gingase si fragile, toate prietene intre ele ca o adevarata fratie,  carora le place rozul, inimioarele kitch-oase din plus, trandafirii rosii, declaratiile siropoase si viseaza mereu la un Fat-Frumos, desi stiu ca el nu exista.

PS: Acest post NU este menit sa puna in lunmina mai buna barbatii! Daca apar astfel de manifestari, consultati postul, Unde sunt barbatii??, sau uitati-va in jurul vostru ( sau in oglinda, depinde de caz )

Neuroni astenici….

Doar ce ma obisnuisem si eu cu vizuina mea, cu somnul devreme, shubele si imi completasem cu succes si colectia de sosete de lana,  ca soarele a inceput de vreo samptama sa “ranjeasca” zeflemitor aproape in fiecare zi. Omenirea a inceput sa iasa in turme pe strazi, de parca s-a spart vreo conducta.

 

Ramasite de sentimente amortite prind viata la fel ca si armata de ganduri si angoase. Viata grea au si neuronii mei, care au intrat in carantina de primavara……de abia astept in fiecare zi ( cam decand ma trezesc) sa ajung inapoi in vizuina mea sa ma contopesc cu patul si sa  lancezesc  intre somn si veghe….

 

…. vise colorate se impletesc cu acorduri de jazz si dantzuiesc impreuna in semiintuneric……..caut cu mintea rezolvarile unei formule eronate, caut MAGARI in ceata, caut piesa care imi place, si ceva de mancare prin frigider, la o ora indecenta din noapte.Servesc insa niste confuzii asortate cu indecizii, garnisate cu rabdari prajite si nervi flambati, gogoshele umplute cu iluzii si trag si o dushca la sfarsit din partea goala a paharului … prietenii au reusit sa desfaca si ultimul nod din papura noastra, sperantele au ramas ultimele gaini din cotetz si ultimele picaturi de sentimente au reusit sa umple paharul cu whiskey. Fantome imi bantuie viitorul, iluziile duca-se pe pustii, si MGARULUI sa ii fie tarana usoara!…ma inec in Pink Martini, savurez un Oriental, ma asez la Buddha Bar si sfarsesc cu requiemul lui Mozart…astept cu nerabdare neasteptatul, visez cu ardoare sa nu mai visez, sper cu sepranta ca nu voi mai spera, gandesc despre negandit, spun DA ca sa pot pune NU!

 

Declansata fiind starea de urgenta, Piticii de pe creier s-au adunat in sedinta extraordinara: unul dintre ei cu o voce masculina baiguie ceva de viitor  insa o alta voce suava ma unge pe suflet supandu-mi ca MAI E TIMP….alta voce la fel de linistitoare imi sopteste ca trec eu peste toate….o stare de amorteala ma cuprinde, gramezi de planuri si ganduri incep sa se amestece intr-n pastel de zile mari,….azi ma hotarasc sa emigrez, maine raman, pomaine cine mai stie ?!….. cu ultimele forte piticul ala gras si cu voce masculina striga cat il tine gura ceva de viitoare marete ………eu nu vreau decat Gradini, Culori, Vacante si Soare!

Some people are alive only because killing is illegal

asta imi zic in fiecare zi cand trebuie sa fac fata celui mai raspandit sindrom romanesc postdecembrist care ataca “fara numar” si discriminare toate simturile umane , mai exact PROSTIA. Cei mai multi indivizi de genul asta, care se infrupta zilnic din nervii mei atat de fragili, sunt irecuperabili!!!Marea majoritate se naste asa dar sunt nenumarate cazurile in care multi o fac pe prostii si raman asa.

Cu speranta arzand in suflet ca se va naste intr-o zi un Hitler si pentru prosti, propun macar sanctionarea cu amenzi cat mai mari a prostilor, ca sa iasa si tara asta din criza.

Prostia nu se manifesta in stare pura, ci numai alaturi de suratele sale, rautatea, nesimtirea, tupeul sau stima  supraponderala de sine…combinatiile sunt multiple

Cum sa nu iti vina sa strangi de gat asasinii limbii romane, criminalii bunului simt dar si criminalele simtului estetic. Daca in prima categorie se incadreaza semianalfabetii, cea de a doua se ghideaza dupa principiul ” sa ne bagam picioarele si sa iesim in fata”. Criminalele simtului estetic sunt categoria cea mai raspandita din fauna feminina mioritica si se deosebesc prin pantofii cu toc cui, cureaua cu strasuri  si cerceii  pana la cot,  purtate toate in miezul zilei,  de parca ar iesi pe varianta. De asemenea le-as confisca gentile alea de proasta calitate tuturor fufelor care le asorteaza cu adidasi si cercei eleganti. Pe asasinii limbii romane i-as pune sa citeasca in fiecare zi Dex-ul iar pe criminalii bunului simt sa dea buna ziua la gaste

Tuturor agasantilor care pur si simplu irosesc cuvinte si polueaza astmosfera cu INUTILITATI le-as pune BOTNITA(ca cea a lui Hannibal Lector). De asemenea statul ar trebui sa imi subventioneze un kilogram de lamai macar o data pe luna ca sa ii pot suporta pe toti cei care se lauda si cu “scaunul” de dimineata, nu de alta da “mansarda” nu prea o au mobilata.

Dupa atata stres si nervi iesiti prin toti  porii, furie frustrare si tendinte criminale adunate, constat ca degeaba ma cramponez eu, pentru ca tartacutele astea mici, albe si plate, in care creierul sta lejer, stralucesc la loc de cinste la conducerea tarii, cu “succesuri” fara numar, SuperTatici si mii de euro pe luna….deci nu uita ca

Tara te vrea Prost!- auditie placuta !

In.Orasul.Iasi.Ro

O zi frumoasa de iarna  in capitala culturala a Moldovei… .Soarele troneaza peste intreg Iasul.Ma trezesc dimineata dupa o fabuloasa incursiune in lumea lui Freud scurtcircuitata de ceasul desteptator, cu un puternic avant pionieresc de viata ,, cu marea-n suflet scoica mea”  Vivace, imi beau cafeaua cu lapte sh plec spre universitatea unde jertfesc de cativa ani incoace, in fiecare zi neuroni. Linistea diminetii si soarele vioi imi mangaie crestetul, oamenii amortiti incep sa se trezeasca, magazinele inecep sa se deschida….. utopia nu-i nimic! …..insa, nu imi sfarsesc gandul caci din spate un glas gajait isi indreapta aprecierile catre mine, cu o interpretare demna de Oscar: ,,domnisoara ce c..r ai? Cu ce l’ai crescut?”…si de aici incepe Iasul.In mine se trezesc la viata tendinte criminale, ma intorc nervoasa si ii aplic un tratament intesiv cu piciorul drept in speranta k nu va mai putea perpetua specia ….din pacate imi uitasem acasa schemele de kung –fu si m-am limitat la a-i arunca o privire de om suferind grav cu colecistul.

Imi vad de drum incercand sa imi revin din agresiunea psihologica la care am fost supusa si ma indrept spre mijlocul meu frecvent de transport, tramvaiul. Incerc sa ma refugiez cu privirea in verdele crud ce a mai ramas, la fiecare colt rasarind insa, nimeni altii decat “strajerii pubelelor” sau mai simplu, boschetarii de zi cu zi ce in ultima vreme s-au inmultit (probabil ca l-e prieste aerul de la mine din cartier). Cuplul vestit(Lentza & Nelu’) care se cearta si se impaca precum starurile holywood-iene, ne ofera reprezentatii dramatice, la scena deschisa in functie de anotimp. In ciuda primului incident incep sa ma consider norocoasa : boschetarii sunt la locul lor toti si nu cred k au nici o sansa sa se trezeasca pana dupa-amiaza…astept in statie tramvaiul care de fiecare data cand sunt in intrziere( si se intampla mai mult decat frecvent ) nu vine. Intr-un final ajunge clatinandu-se de parca se pregateste sa sara de pe sine, tramvaiul 1(Tatarasi –Copou).Burdusit de studenti si de dinozauri ( imi cer scuze fata de oamenii batrani vizati in context) care se grabesc tot timpul sa mai prindao “coada” pe undeva, tramvaiul este o adevarata apocalipsa a miasmelor. Te intampina mereu,  in functie de cat de norocos esti, mirosuri care mai de care mai stridente si deloc imbucuratoare simtului olfactiv. Reusec cu o vointa de fier sa ma refugiez in gulerul meu si trec peste acest aspect, cu aceeasi grimasa de om grav bolnav cu colecistul, preocupandu-ma de buzunarele de la rucsacul meu ( in memoriam portofelelor mele furate, va sfatuiesc precum Marius Tuca sa “Tine-ti apoape!”tot ce aveti de pret ). Prin Targu Cucu incepe sa -mi surada norocul, dinozaurii coboara in mare parte  si tramvaiul incepe sa devina mai aerisit. Nu incep bine sa ma complac in noua situatie ca subit, vestitul boschetar ce se urca in aceasta statie de obicei, ma confunda cu Dulcineea lui (desi sunt blonda) si se indreapta vertiginos catre mine cu bratele deschise, caci unde dragoste nu e nimic nu e ! Am ramas incremenita si pret de cateva secunde mi-am rememorat intreaga viata ….am fost slavata insa de un tanar student aratos ce a sarit in ajutorul meu …..si am trait fericiti pana la adanci batraneti!…. Ei bine NU! Am fost salvata de usile tramvaiului (deloc aratoase) ce s-au deschis, iar boschetarul s-a gandit ca ar fi mai avantajos sa coboare decat sa ma imbratiseze patimas :-&… . a fost probabil ca a fost cea mai fericita zi din viata mea !

Imi continuu calatoria de jumatate de oras si ma rog sa nu prind semafoare ca iar intru la si un sfert si catedra e la usa(bineinteles ca le-am prins pe toate ). Trecand si de ultimul semafor tramvaiul prinde o viteza de mertzan  insa bucuria nu dureaza mult pentru ca in vestitul deal al Copului  regulile rutiere nu s-au inventat inca asa ca asteptam de vreo zece minute sa se miste din calea tramvaiului un baietas cu un audi si cu ochelari pe care scrie mare D&G ;inaintam cu cativa metri la 5 min iar usile nu se deschid k sa putem sa ne luam soarta in propriile maini. Ajung in sfarsit la Universitate si ma indrept spre sala de curs, pregatindu-mi replica : ”ma scuzati dar a avut o intarziere tramvaiul”(avand in vedere ca o parte din profesori se deplaseaza ei insisi cu tramvaiul, aceasta replica este de-a dreptul sensibilizatoare).

Trecem cu bine peste curs absorbiti fie de discursul profesorului , de cel scris al colegei mele care imi relateaza ce a mai facut aseara, fie de sacrul X si 0 . Urmeaza o binemeritata pauza de doua ore in care vom merge sa bem o cafea si sa mancam ceva la Balena. Nu va ganditi prea departe, desi suna exotic, Balena e un fast-food in care ne pierdem timpul in fiecare zi filosofand in fata unei cafele, 3 in 1 sau o ciocolata calda la plic sh un strudel sau ecler dupa caz. Avand preturi ce se aseamana veniturilor noastre, un loc la Balena este extrem de pretios la ora pranzului. Am gasit insa masa preferata din colt sh ne asezam frumos la rand (pentru asta m-ar invidia dinozaurii)  sa ne luam fiecare portia de cofeina si de calorii. Masa rotunda ne imbie la discutii care mai de care mai savante iar linistea cauzata de o intrerupere de curent e binevenita. Savurand, deocamdata tacit din preparatele noastre, mai ca ne sare mancarea din gura cand auzim aprecierile colegilor nostrii de la masa vecina, care lipsiti de orice inhibitii se exprima extrem de plastic si tare la adresa noastra. In cateva minute intreaga incepere (e drept mica) a balenei rasuna de rasete si aprecieri imbecile. Fiind langa priza, de ce sa nu-si incante topârlanii si simturile alterate cu niste manele racordate la telefonul bengos, ca pe tarla. Intre timp a venit si curentul electric, rasunand de cealalta partea a balenei Shakira intr-un “ficiring” de zile mari cu Guta. Ne terminam cu noduri mancarea si ne tiram ingrozite de la Balena noastra care a fost invadata de toparlani.

Mergem in gradina botanica sa fugim de trafic si tevi de esapament. Intram pe din dos ca tot romanu’ ca e deschis  si ne avantam in verdeata ce nu se mai termina si in linistea ce ne invaluite mintea si sufletul. Nu apuc bine sa ma cufund in meditatia mea transcedentala  ca aud un amenintator latrat si vad stupefiata cum se indreapta spre mine un caine lup  slobod si fara nici un fel de botnita….un al doilea moment in care mi-am rememorat intreaga viata  si imi parea rau ca nu i-am zis lu mama cat de mult o iubesc. Onania insa s-a oprit, desi eram apetisanta, la strigatul unei doamne in varsta ce se plimba linistita cu mainile la spate. Ne impachetam toate gandurile si filosofiile de viata si ne tiram si de aici.

Timpul s-a scurs ca de obicei  si trebuie, cu durere in suflet  sa mergem la ora. Ne afundam in studiu care mai de care mai complex : lingvistic – spanzuratoarea, estetic – si-a schimbat colega paru’ , logic- X & 0 si asa mai departe. Orele zboara si iata si sfarsitul unei zile aprope perfecte in care norokul a fost de partea mea.

Obositi de atata “studiu” luam fiecare mijlocul de transport specific zonei in care locuim. Eu urc in tramvaiul meu si caut din priviri un scaun in care sa meditez pana cand ajung acasa. Gasesc un scaun la fereastra (mai bine nu se putea:D)  Ma trezeste insa pe la jumatatea drumului  in plin centru, o priveliste mai mult decat groteasca : un domn care desi nu parea a face parte din gashca “strajerilor pubelelor” isi “elibera vezica de greutati” langa un sarman boschet, in fata Manastirii Golia, clatinandu-se precum un copac in bataia vantului. Mi-am intors privirea rapid  incercand sa sterg imaginea de mai devreme  si am constatat cu stupoare ca vecinul din dreapta mea nu e nimeni altul decat vecinul aratos din cartie  care imi zambeste frumos …kkt!!!!!… .cand m-am trezit insa am constatat ca alaturi de mine se afla nimeni altul decat vestitul nebun, din grupul celor 4 si cel mai violent. Am uitat sa spun ca pe langa boschetari, aerul din cartierul meu prieste si unei gasti de nebuni, specializati fiecare pe domeniul lor bine stabilit : unui dintre ei vorbeste inversunat de Dumenzeu si injura pe toata lumea , altul recita si vorbeste foarte savant ,cel de al treilea este un adevarat dictionar de expresii triviale si ultimul e foarte mare si cred k e claustrofob pentru ca de fiecare data cand se apropie cineva de el, fara sa ii invedeze spatiul privat (in special femei) incepe sa imparta palme si pumni in toate partile. Ei bine, langa ultimul am nimerit sh eu in aceasta zi mirobolanta. Mi-am intors privirea brusc, desi riscam sa ramad afectata pe viata si am incercat sa nu ma misc tot drumul…speram sa coboare macar cu o statie inaintea mea insa nu a fost asa ; ma consolasem deja cu gandul ca voi merge pana la Tesatura in tramvaiul groazei..In final norocul, coleg de gradinita , mi-a suras frumos iar mastodontul irascibil s-a ridicat sa coboare. Am zbughit-o la ultima usa si am coborat in viteza, kum prind eu de obicei numai in cazuri de urgenta.

Am ajuns intr-un final la vizuina mea fermecata unde fiecare lucru aruncat si aparent dezordonat, are de fapt un rol extrem de bine determinat, primindu-ma toate ca pe o adevarata “regina”. Patutul meu, niciodata facut, ma priveste imbietor iar cd-playerul zace singuratic pe mitzoasa de pe jos. Dechid TV’ul ca romanul si privesc cum se perinda personaje mai mult decat “pestrite” prin fata camerelor: un ciobanas resemnat insa bogat, Nikita care mai propovaduieste cu glasul sau induiosator invataminte religioase, o domisoara cu buze mari care se pare ca vrea sa cante, zane si calaveri ai surprizelor  si reclame ce ne promit “fericire in rate”. Inchid insa “taraba” informationala, ii dau libertate cd playerului meu singuratic si deshid standul de vise, promitandu-mi solemn ca maine nu mai ies din casa!