Viata pe un peron …

De la capitolul “Oameni care gandesc, ce-ar fi sa facem si noi la fel” citez cateva randuri (si idei) remarcabile dintr-o lucrare pentru care trebuie pusi serios  neuronii in miscare: Viata pe un Peron – Octavian Paler

DECALOGUL unei vieti pe un peron

1. Sa astepti ORICAT
2. Sa astepti ORICE
3. Sa nu iti amintesti orice, nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent
4. Sa nu numeri zilele
5. Sa nu uiti ca orice asteptare este provizorie chiar daca dureaza toata viata
6. Repeta ca nu exista pustiu, exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim
7. Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu.Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui care nu indrazneste sa spere singur
8. Daca gandul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic
9. Binecuvinteaza ocazia de a-ti apartine in intregime.Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist
10. Aminteste-ti ca Paradisul a fost sigur intr-o grota

…am pus langa Decalog o alta foaie de hartie pe care am scris cu litere mari: IREMEDIABILA E NUMAI GRESEALA DE A TE LASA STRIVIT

Cea mai greu de urmat e porunca a treia…….

OMUL…nu exista omul decat in tratatele de filosofie care se multumesc cu abstractiuni.Am priceput ca traiesc intr-o miciuna aurita…in realitate exista mai multe feluri de oameni: Omul-Calau, Omul-victima, Martorul-Om care se amuza, Martorul-Om indiferent care nu aude sau care pleaca pentru ca nu ii place spectacolul….si exista si Omul care se REVOLTA, dar nu il poti vedea intotdeuna. Il coplesesc Martorii din care se aleg mereu si Calaii si Victimele, pentru ca Spectacolul trebuie sa mearga fara oprire.

Asa a esuat pasiunea mea pentru frumusetea umana, abstracta.

Smulgeti-va mastile de sticla!!! …A devenit pasiunea mea sa smulg masti de sticla. Lumea e plina de masti de sticla, te uiti si nu le vezi. [...]Doi indragostiti se saruta si nu simt. Mama isi creste copilul si odata cu obrazul lui creste si masca de sticla. Aceste masti NU SE VAD.Fiecare isi vede de viata lui, sub clopotul de sticla.

remember Ceausescu…

 

Daca va apuca nostalgia vreodata si va amintiti de noptile  ceausiste la lumina lumanarilor si randurile de haine pe care le purtati ca sa nu inghetati in propriile case iarna, va invit pe la mine. La mine in cartier, nu a fost inca revolutie, ceausescu si regimul sau restrictivo-exterminator se simte prin toate tevile caloriferului, in bezna de pe scara si apa rece care curge in loc de apa calda.

Ca sa fiu mai precisa, astazi la mine in cartier, mai exact pe strada Hanciuc a avut loc “ziua remember Ceausescu”: inca de dimineata s-a intrerupt curentul electric, intre timp s-a dus apa calda, mai pe dupamiaza s-a dus dreq si caldura iar apa rece facea a criza, taraind din robinete. Am incercat sa ma adaptez situatiei, am apucat sa fac o baie cu apa calduta la lumina lumanarilor, care nu a fost chiar asa de rea ca idee, insa am cam congelat. Am profitat de ultima farama de civilizatie ramasa in laptopisetul meu Gigel, cu speranta ca in maxim o ora va fi remediata problema curentului electric, ca doar suntem tara membra UE. Gigel a decedat in cele din urma dupa indelungi resuscitari .

Am ramas si far’ de Gigel, telefonul mai avea doar o suflare (deci nu il puteam utiliza pentru activitati de recreere) iar la vecinul nu puteam sa bat la usa pentru o farama de curent electric pentru ca nici el nu avea. Am stat vreo jumatate de ora intr-o liniste pe care nu am auzit-o de multa vreme si mi-am adus aminte de lampa lu’ bunica cu gaz pe care o pastrase cu sfintenie de pe vremea raposatului. Cum lampa e si ea raposata, mi-am aprins arsenalul de lumanari si m-am gandit ca singura solutie este sa plec de acasa (si ulterior din tara). Am sters-o intr-un loc in care exista curent electric si internet, cu speranta ca la intoarcere se vor rezolva problemele existentiale,  cu care ne confruntam cativa locatari din vreo 3 blocuri.

Dezamagirea mi-a fost mare cand pe scara, in loc de bec cineva pusese o lumanare de botez. Am ajuns acasa unde situatia era critica: fara curent electric, telefon, internet, apa calda, caldura si foarte putina apa rece. Singura speranta a fost gazul(pe care nu l-au intrerupt de data asta) asa ca ne-am adunat in bucatarie ca boschetarii, cu toate hanoracele si puloverele din sifonier pe noi facand haz de necaz. Ne-am retras apoi in Igu-uri, unde ne-a cam inghetat ranjetul pe buze. Mi-am pus un fular si gluga de la hanorac si m-am bagat in pat sub plapuma si vreo doua paturi. M-am gandit ca poate administratia municipala s-a gandit ori sa economiseasca pe timp de criza, ori sa ne conserve mai bine, ori sa ne pregateasca pentru unda magnetica din 2012 ori sa ne aminteasca faptul ca poate fi si mai rau.

Ma simteam ca intr-un  documentar despre comunismul romanesc, in fig, la lumina lumnarilor cu Europa Libera pe fundal… si cand incercam eu asa  sa retraiesc istoria, pac si curentul electric, fix cand ma obsnuisem cu traiul apropiat de limita existentei. Ca sa nu ne luam nasul la purtare, a venit doar curentul electric nu si celelalte. Asa ca citez din folclorul hazului de necaz comunist:   

                                     “Afara-i frig,  in casa-i frig

                                       Deschid fereastra larg si strig,

                                      Iti multumesc iubit partid ca m-ai calit!!!!!” 

Altfel de urari de inceput de an……

 

Ei si pentru ca tot zice lumea ca sunt pesimista si carcotasa, iata-ma la inceput de an, gata metamorfozata, imbracata in roz, cu un pudel in poseta si un ranjet extralarge…..nope, nici vorba!

 Dupa indelungi cugetari si nereusite in a trimite urari de inceput de an prietenilor si cunoscutilor, m-am lasat de sportul asta dupa doua mailuri. Si cum ideile bune (si foarte bune) vin mai tarziu si la ore extrem de nocturne, m-am gandit (avand in vedere AMR-ul pana sa imi iau zborul spre “tarile calde”) sa le fac niste dedicatii “far de numar” catorva prieteni. Asadar, in locul tonelor de fericire, santate, bucurie, iubire si alte urari care raman un puzzle nerezolvat in creierul meu “pesimist”, m-am gandit sa dedic prietenilor mei(da am prieteni) cate o piesa (sau mai multe) care  imi aminteste de fiecare dintre ei (fie ca le place sau nu).Asadar, fara numar pentru:

Mama, Dancing Queen de la ABBA pentru tineretea pe care o emana mereu indiferent de anotimp, ora sau tara

Pentru fratemiu, sintagma Nu am chef azi  este ca buna ziua, pe el mereu il “iubeste femeile”  si asta pentru ca  el este un Symaptique

Lui  Kiry ii dau mereu un singur sfat, Say it right girl, stie ea de ce . Pentru ca stiu ca ii place “ochi de caprioara”  ii mai dedic Liberian girl, o piesa asa ca pentru o pisica simpatica si cocheta, si nu pot sa inchei decat cu Depeche Mode, Enjoy the silence!

Stiu ca Anei ii place “MUUUULT” sa se trezeasca dimineata, asa ca ii dedic wake up de la Ditty Bops (fa abstractie de clip, e singura varianta buna gasita) ca sa o mai binedispun(functioneaza sa stii!).De asemenea ii dedic Does your mother know, de la ABBA stie ea dc ).In final ii mai dedic pentru zilele alea aglomerate, cand are impresia ca nu o mai scoate la capat, o piesa care sa ii aduca aminte de tinerete(deci sa o inveseleasca), asadar Toploader, Dancing in the moonlight.

Pentru Degetica mea, Delu Frumuselu sau Felia, o piesa simpatica, asa cum este ea, La Caina Le vent m’a dit .Pentru ziua in care o sa ne luam bucceluta si o sa fugim la munte (sau la mare….sau la amandoua),  Koop-  Let’s elope. Inchei cu o piesa draga mie(la fel ca si Delu) George Michael-Jesus to a child.

Pentru mine si Roxana imnul de capatai este si va ramane Girls just wanna have fun, Cindy Lauper, club remix, evident .Ii mai dedic Roxanei, o alta piesa draga mie, o piesa optimista  la fel ca si ea, care te indeamna sa vezi partea frumoasa a fiecarei saptamani. ..si noi oricum stim ca … Friday I’m inlove de la The Cure stie ea de ce

Pentru Ada, pe care o stresez mereu dimineata cu propunerile mele pentru playlistul ei de emisie, incep cu un Frankie, Come fly with me, ii mai doresc A man after midnight la fel ca cei de la ABBA (eventual un Superman) si ii zic Bye Bye din partea lui Marilyn Monroe

PS:  inca una pentru Degetica, de la ea citire o piesa DRAGALASHAAA

Ho Ho Ho Hoooooly crap!

…….cam asa imi vine sa urlu in fiecare dimineata, de vreo luna incoace….nu, nu, nu am greturi de dimineata, desi daca apuc sa ies din casa ma pricopsesc cu greturi toata ziua.Motivele sunt pe cat se poate de “rosii” si impopotonate, care mai de care mai kitchos….ati ghicit…sau nu: -> ma omoara sarbatorile… cu zileeee!!!

 

Nici bine nu au scazut gradele din termometre ca Primaria s-a gandit sa ne blagosloveasca din nou cu minunatele ornamente luminoaso-kitchoase, pe care le-au montan cu o luna inainte, ca sa le procesam pana la  Craciun.

Cel mai tare imi violenteaza privirea vitrinele magazinelor, care sunt ornamentate “din avion” cu cate doua ghirlande de beteala si cate o instalatie luminoasa aranjata intr-o forma ….fara forma. Astfel, marea majoritate a vitrinelor, indiferent ca reprezinta fatada vreunui magazin fitos, arata ca o bodega de tara(europeana de altfel). Anul asta insa a venit cu o noutate, la fel de dezastuoasa. Magazinele care “adapostesc” si comercializeaza …chiloti( sau marog lenjerie inima) au renuntat la beteala sau alte ornamente si au transformat vitrinele in imaginea perfecta a unui cub de striptease dar cu tematica exclusiv de Craciun. Asadar, daca treceti pe minunatul Bulevard Stefan cel Mare (si Sfant pe deasupra) pune-ti mana la ochii copiilor si feriti batranii, pentru ca  o sa vedeti o serie de manechine cu tanga si sutiene rosii, ornamentate cu blana (alba nu va speriati) asortate cu aripi  sau aureole care mai de care mai pompoase…. un fel de “catwalk”  mioritic dupa modelul american Victoria’s secret (care in cazul de fata s-ar putea numi Miorita’s secret :->)

Ei si daca asta nu era de ajuns, prin magazine, daca indraznesti sa intrii, nu se poate sa nu il auzi pe Porky Fuego “ficiring” Irina Loghin, cantandu-si arborele genealogic si bradul de Craciun (asta cand face pauza Hrusca). Apropos de magazine, cine are curaj sa se aventureze, sa isi ia la pachet si niste nervi de rezerva, pentru ca in ciuda crizei, romanii au iesit in haite la cumparaturi, se calca in picioare si nu au scrupule cand vine vorba de ultimul produs ramas, fie ca e  caltabos sau hartie igienica. Apropos de caltabos, sa nu va puna “fortele intunericului” sa mergeti in hipermarketuri ca va trebui sa va luati un scaunel si un termos ca sa rezistati la coada. Romanii inca descopera avantajele capitalismului, asa ca sunt afectati in masa de un “consumatorism salbatic”(mai ales cand vine vorba de mancare) soldat de cele mai multe ori cu un portofel mai subtire, un “matz” mai gros, barbati cu burta (si chelie chiar la 30 de ani), sau copii supraponderali. De asemenea, odata cu aparitia mall-urilor, femeile s-au reorientat, asa ca in timp ce cozonacii se coc …la Carrefour, ele mai atrag o raita pe la standurile cu “bulendre” care mai de care mai varzoase si de proasta calitate. Reuniunea de familie se face la etajul cu fast-food, unde de obicei partinti isi indoapa copii aflati, cei mai multi, pe calea cea buna catre obezitate. Eeeei si toata lumea ajunge acasa fericita: nevsta cu bulendrele ei in “trend”, barbatul cu burta plina de junk-food(dar cu caltabosul la pachet, fabricat tot la Carrefour) si copilul fermecat de frumusetile si “cultura” deosebita a mall-ullui

Randuri de cupluri isi cumpara, de asemenea si isi masoara“iubirile” (tot prin mall), mimand la fiecare colt recunostinta si bunavointa, nu de alta da nu vrea nimeni sa fie singur de sarbatori, indiferent de cat de mare este  “scroafa care zace decedata in papusoi”.

And like my “ Inner Guru” says: Ignorance is bliss!

Ei si daca peisajul nu era complet, se mai adauga pipitze extaziate cu fesuri de mos craciun(bleah!), ultime strigari la superoferte de fraiereala, hartie igienica cu mos Craciun si miros de scortisoara, spray-uri cu miros de brad, o gramadenie de mailuri cu sfaturi idioate,  ornamentele hidoase din Piata Unirii (alta poveste horror), nameti si tramvaie deraiate.

Blogging la dublu by Any & Ank

 

Ana-Maria: 

Daca ma stii pe mine si o stii si pe Anca sau ne-ai auzit vreodata vorbind pe strada (tare, ca asa vorbim noi) stii ca, pe langa baietii frumosi si destepti, ne plac Grey’s Anatomy si House MD si ne uitam la comedii romantice si mai stii ca inainte de asta, prin anul III, dar uneori si acum ne uitam la Fetele Gilmore. Si stiu, pentru unii e laim sa te uiti la asa un serial, dar pe noi ne umple de optimism si ne face pofta de cafea. Si cand mai vorbim pe mess, mai primesc cate o replica „stai ca se cearta Rory cu Paris.” Si am vazut serialul asta de atatea ori incat probabil stiu si motivul pentru care se cearta fara sa intreb.

Anca:

Si daca ne stii si ne auzi pe strada vorbind ca nu ne-a placut bluza ta astazi, sa stii ca nu avem nimic cu tine personal. Pur si simplu nu ne putem abtine si nu putem sa vorbim incet. Anyway, we’re sorry.

Daca ne vezi prin oras carand un morman de carti sau un laptop inseamna ca mergem sa savuram cultura in natura. Mai exact, mergem in Gradina Botanica sa citim sau sa lucram, desi de cele mai multe ori nu prea ne iese treaba asta, dar intentiile ne sunt mai mult decat nobile. De asemenea, daca ne vezi pe cate una dintre noi in fata unui bancomat agitandu-ne extaziate de parca am fi  castigat la Lotto, inseamna ca a intrat bursa pe card (sau, mai nou, salariul). Asta inseamna ca in urmatoarea jumatate de ora o sa ne vezi la Mall stand la coada la cinema, cu cateva doze de hidrocarburi in brate, la vreun film cu happy end si cu un protagonist HOT. (asta dupa ce ne-am luat, just in case, vreo doua bluzite ca tot sunt aproape si e lichidare de stoc)

Si daca ne stiti de ceva timp sau sunteti prin Iasi de mai mult timp, poate ne-ati vazut rosii la fata si sufocandu-ne in sala 2 de la BCU sau in sala de la Filosofie. Nu, nu era un atac de panica, randeam doar de zulufii colegului din fata.

Si pe aceasta cale  ii rugampe fostii nostrii colegii sa nu se supere daca au ramas cu nickname-uri datorita inspiratiei noastre divine, incepand de la Adam si Eva, continuand cu Familia Flinstone, Luceafarul si Mos Craciun. 2 10 2 10, Randunica, aici cuibul!!! Ne pare rau si pentru colegul despre care am crezul juma’ de an ca este “pe invers” – poate ii zambeam mai frumos la orele de engleza, iar colegului Schizo ii uram si acum terapie intensiva. De asemenea, colegului Interactiune ii dorim activitate intensa. Faceam alegie la povesti despre periute si chei, iar pe vremea noastra Pinocchio se imbraca de la Versace, Porcu nu zbura, dar era “nobil”. PS: Copiutzele dauneaza grav sanatatii. “si anume”.

 

 

Ana-Maria:

Si daca ne prinde a doua zi povestind prin bucatarie, inca n-am epuizat toate subiectele.Asta pentru ca in facultate stateam de dimineata pana’n noapte prin copou, la ore, la biblio, la balena, la cantina sau prin parc iar acum abia ne mai vedem o data, de doua ori pe saptamana si nici atunci uneori. Dar avem planuri de viitor.

Anca:

Eu ma gandeam ca o sa vii la mine, la Madrid sau la Londra. Eu am sa lucrez intr-o firma de publicitate, am sa stau intr-un apartament modest (o sa fiu la inceput, se intelege) adica mai mic, dar oricum dragut, intr-o zona cu verdeata,  fara “intristare si suspin”:). deci o sa vii la mine si o sa avem o cafenea draguta in colt, unde o sa bem cafeaua dimineata si o sa mancam ceva dulce. O sa mergem la shopping si o sa luam cina intr-un restaurant dragut din primul meu salariu, care nu o sa fie foarte mare, again, se intelege.

To be continued some-sunny-day….

Cu traista-n bat in vest! Episodul 3 – INFERNUL

Asa cum era de asteptat, ca orice lucru bun care tine putin, vacanta mea s-a terminat la fel de repede. Mi-am tarat astfel reumatimele de la soare, m-am dezlipit de narghilea, m-am “cules” de pe terase si am decolat catre minunatul tinut mioritic.

M-am imbarcat cu o mare durere in suflet, am tras o raita pe la duty free am baut o cafeluta la Starbucks si mi-am luat zborul. Ma consolam cu gandul ca totusi aproape 4 ore  din calatoria mea le voi petrece intr-un mediu civilizat. Asa ca  m-am relaxat mi-am proptit castie in urechi si mi-am adunat gandurile gramata, pregatita sa le disec pana la ultimul detaliu si sa le ordonez. Nici bine nu m-am pus pe gandit ca m-am trezit cu picioarele vecinei din spate la nas, de parca mergeam cu “rata” la Cucuietii din Deal sa culegem porumbul. Am crezut ca este un cosmar dar am constatat stupefiata,  alaturi de colega de suferinta din dreapta, ca mioritica din spate se descaltase si isi proptise picioarele intre scaunele noastre. Nedumerite cu ce gresisem sa ii mirosim individei “potroacele”, ne-am intors si i-am aruncat o privire taioasa nesimtitei  in speranta ca se va simtii si isi va lua picioarele de sub nasul nostru. Mutatia asta genetica nu era prevazuta insa cu bun simt asa ca nu s-a deranjat si parea ca noi ii invadam meditatia transcedentala cu privirile noastre insistente. Am continuat sa ne holbam la hibridoida mioritica, pana cand am inceput sa auzim din spate niste aprecieri plastice de era sa ni se usuce urechile instant si sa ne sara pe geam bunul simt. Ne-am afundat in scaune si ne gandeam cu groaza ca la iesire sigur ne alegem si cu un ochi vanat.

Nervozitatea se pare ca plana si peste echipajul Tarom, asa ca cei doi stewarzi de la bord aveau niste spasme, de parca sufereau de sindromul Tourette. Am inteles insa repede de ce mai avea putin si ma lua si pe mine cu facaletul nenea stewardul cand am iesit sa fac o vizita la “cabina” ca ma chema natura: atmosfera cat de cat civilizata din  interiorul avionului (Boeing 737) fusese transformnata de compatriotii mei mioritici intr-o sala de asteptare de autogara postdecembrista. In consecinta doamnele si domnisoarele alea bine din aeroport se descaltasera si se intinsesera pe scaunele ramase libere ca la ele in sufragerie pe canapeaua plusata (sau din piele, depinde de caz). Alta doamna bine tragea sa rupa de clanta de la usa toaletei iar alta pentru ca nu stia sa inchida  usa toaletei, a intrat peste ea un domn. Sa nu ii uitam insa nici pe cocalarii cu trucouasele lor mulate care se uitau insistent la orice individa care trecea pe culoar ca la friptura bine preparata, dupa o zi de sapat la porumb.

Am fugit repede la locul meu de unde nu m-am mai miscat pana la destinatie. Am aterizat  in final pe minunatul aeroport si am coborat uitandu-ma mereu in urma, sa nu imi prinda vreo poaca mioritica din spate, ca i-am jignit “potroacele” cu privirea mea insistenta. Nici bine nu am iesit, ca au inceput sa se napusteasca asupra mea o serie de indivizi, care se pare ca vroiau ceva de la mine, dar nu am inteles pentru ca vorbeau toti odata. In principiu am crezut ca ma confunda, dar ulterior mi-am dat seama ca dansii erau de fapt taximetristi, care mai aveau putin si ma luau pe sus, ma bagau masina si plecau, numai ca sa ma cheleasca de niste bani. M-am hotarat sa ii ignor dar metoda nu a avut nici cel mai mic folos, asa ca m-am plimbat cu un alai dupa mine pe la birourile de informatii, unde (in lipsa de indicatoare) cautam in disperare statia de autobuz ca sa pot ajunge la Gara de Nord.

Bineinteles mi-au fost date niste informatii eronate, asa ca m-am plimbat cu vreo doi taximetristi dupa mine un sfert de ora in jurul aeroportului, ca sa descopar in final statia la demisol.Pentru a ajunge insa la demisol, trebuie luat un lift care pe langa faptul ca este extrem de mizerabil, vine din jumatate in jumatate de ora. In consecinta am coborat cu toate bagajele in spate vreo doua etaje si am gasit in final statia. Am incercat in zadar sa aflu orarul acestor autobuze de la domana sictirita de la bilete, care mai avea putin si ma scuipa intre ochi pentru ca an deranjat-o. Am asteptat jumatate de ora autobuzul si am ajuns in final in gara de Nord. Acolo am mancat cu noduri ceva la Mac pentru ca deja imi filasera laptopul vreo doua cormorance.

Am ajuns in final acasa, cu arzatorul gand sa fac o baie fierbinte si sa ma culc. Nu am avut insa acest privilegiu pentru ca apa calda nu curgea Mi-am BAGAT ….bani la CEC, la toate bancile si institutiile financiare posibile, picioarele in orice se pot baga, am trimis la “origini” si CET-ul cu tot cu administratie publica si m-am culcat in speranta ca dimineata totul va fi mai bine. Dimineata spre disperarea mea nu aveam nici apa rece, nici calda si nici lumina…….and I say Romania is my country….damn!!!

cu traista-n bat in Vest! episodul 2 – PARADISUL

      Am ajuns in final in inima Peninsulei Iberice, o metropola care in ciuda faptului ca este viu “colorata” si extrem de dinamica nu este deloc obositoare.A doua zi am “luat-o deja la picior” in conformitate cu itinerariul meu pe care l-am realizat minutios de acasa. Am inceput cu Palatul Regal, un edificiu imens, dovada vie a regalitatii spaniole si actuala resedinta oficiala a regelui Spaniei Juan Carlos (desi acesta nu o utilizeaza). Palatul este inspirat de schitele realizate de un domn Bernini pentru constructia Louvre-lui din Paris (evident).Bineinteles la intrare ne “incanta simturile” un acordeonist “ compatriot de-al nostru, cu “Barca pe valuri”.

 

Edificiul are o curte interioara imensa unde are loc schimbul de garzi in fiecare miercuri. Palatul este grandios si parca astepti  in orice moment ca dintr-un colt sa apara, in tinutele specifice timpului, regele cu alaiul sau si sumedenia de servitori.Cred ca ar fi o idée interesanta ca in palatele astea supraveghetorii sa fie imbracati in functie de epoca pe care o prezinta.

Cum regele era putin plecat si nu am apucat sa bem o caféa am vizitat camerele principale, colectia de armuri si arme si in final farmacia regala.Trebuie specificat faptul ca palatul este decorat cu lucrari ai unor artisti precum Velazquez, Caravagio sau Goya (sunt mai multi da pe astia i-am retinut). Aaa si de asemenea am vazut o impresionanta colectie de arme si armuri si singura colectie completa Stradivarius pentru cvintet de coarde (de instrumente nu de varianta) din lume. Din camerele principale merita  mentionata camera tronului,  salonul festiv,  camera de portelan sau cea orietala….enjoy

 

 

 

 

Am incheiat turul cu farmacia regala si ne-am instalat confortabil intr-un bistro chiar in apropiere de palat, unde spre marea mea surprindere un meniu complet nu depasea 10-12 euro.Bistro-urile sunt intime si primitoare, se pot comanda  atat mancaruri traditionale cat si obisnuite, servirea este impecabila si ai mereu sentimentul de “duminica in familie” (fara nici un fel de legatura cu Raduleasca).Bineinteeles pentru temerari in ale gastronomiei, pe langa bistrouri sunt presarate restaurante cu specific, mexican, chinezesc, indian , arabesc etc.

  Nu mai tin minte (spre rusinea mea ) cu se numeste localul, dar stiu ca ne-am pus burtile la cale si am savurat un meniu destul de cuminte, fara chestii exotice, pentru ca mai aveam drum de batut. Ne-am conversat de asemenea, sorbind dintr-o sangria, cu o familie de americani, care spre marea mea mirare erau extrem de manierati (cred ca erau mormoni ceva).

Desi ne lovise in plin boala porcului (somnul de dupa masa) ne-am facut curaj si am plecat mai departe, mai ales ca strazile micute te imbie sa bati berbunca de dimineata pana seara, pentru  ca in fiecare moment al zilei au un farmec aparte. Ratacind printre stradutele astea simpatice am gasit pe bunicul sau strabunicul masinii mele preferate, mini cooper. Daca stie cineva din ce an este bijuteria asta sa imi spuna si mie

 

Dupa ce am “tras in poza’ piesa de muzeu am hoinarit mai departe catre Templul de Debod, un monument egiptean reconstruit pe teritoriul iberic, in urma unui cadou facut de seful statului Egiptean la un  anumit moment din istorie  (bineinteles ca nu stiu care) omologului sau spaniol.

Ne-am plimbarit si ne-am odihnit in parcul imens ce inconjoara templul si am decis sa punem capat acestei prime zile de batut berbunca.Trebuie specificat ca daca este vorba de vizitat muzee sau in orice caz edificii culturale, mai mult de doua sau maxim trei intr-o zi nu este indicat sa treceti in itinerariu.De asemnea este indicat sa va deplasati cu mijloace de transport de suprafata, pentru ca arhitecura madrilena este grandioasa.

A doua zi am dedicat-o muzeului Regina Sofia, unde pentru cei interesati exista expuse lucrari sub semnatura Dali, Miro, si Picasso (bineinteles printre multi altii). Am avut onoarea sa vizitez colectia Dali  si din nou spre surprinderea mea, am aflat ca se poate fotografia insa fara blitz. In consecinta iata una dintre lucrarile care mi-a placut: este vorba despre “Amintirile femeii copil”

Muzeul Regina Sofia necesita insa mai mult decat o zi pentru a fi vizitat serios, deoarece este IMENS. Drept urmare pe holuri exista banci cam peste tot, iar in curtea interioara sa nu va speriati (ca mine) daca vedeti oameni intinsi pe banci, nu sunt boschetari !!!! sunt vizitatori care se odihnesc pur si simplu. Aaa da era sa uit, amatorii de senzatii tari, pot urca cele 4 sau 5 etaje cu un lift NUMAI din sticla.

Am vizitat cam un sfert din muzeu, ca nu ne-au tinut picioarele si nici materia cenusie mai mult si am trecut “parleazul” spre gara Atocha, cea mai tare gara posibila din Lume. Inauntrul acesteia exista o sera imnesa astfel incat ai impresia ca te afli intr-o padure tropicala .

 

Dupa primele doua zile de “visiting” intens am decis sa fac o pauza, asa ca am lancezit diminetile prin cafenele, dupamiezile in bistrouri si am dormit ca purcelu Gigel.

Avand in vedere timpul scurt, dar si faptul ca am mai vizitat o parte din edificiile importante ale Madridului acum vreo 2 anisori, am decis sa fug la mareeeee !!!!

NOTA : Constiinta nu ma lasa sa nu  mentionez ca in Madrid trebuie vizitate neaparat atat muzeul Prado ( unde exista o impresionanta colectie Velasquez dar si lucrari de Rembrandt) cat si parcul Retiro si plaza Mayor.De   asemenea  in comunitatea madrilena exista orase istorice si o seama de palate, amprente ale regalitatii spaniole (precum Toledo sau Escorialul) pe care neaparat trebuie sa le vizitez  si eu data viitoare:D

 Am fugit cum spuneam la mare, in restul vacantei mele scurte, mi-am tratat reumatismele la soare, mi-am incantat privirile cu “bastinasii” ( ohoo si ce bastinasi),  am batut terasele, am baut cocktail-uri adevarate, am fumat narghilea si am petrecut nopti pe malul marii. De asemenea am mancat toate orataniile de pesti, m-am “cazat” intr-o livada de lamai unde mirosea a prajituri si am tras (doar) un shoping de nevoie (strict de nevoie ), m-am bronzat in sfarsit si m-am certat rau cu nisipul ala bagacios.

  In concluzie  “mamaie si-a facut de cap”!

Si daca vreti sa simtiti soarele in crestet si marea gadilandu-va la talpi, va las cu prietenul meu Paco de la Lucia

 

Cu traistan-n bat in vest ! – PRIMUL EPISOD

Dupa doi ani de munca asidua pentru tara popor si mai ales viitor, mi-am luat traistra-n bat, laptopisetul, costumatia de drum pe care a pregatit-o cu minutiozitate cu vreo luna inainte, un pachet de optimism si un teanc de ziare si AM PLECAT IN VACANTA! Destinatia – Madrid.

A urmat o noapte nedormita, calcule inutile si paguboase bagajul facut pe ultima suta de metrii si nervi intinsi pe sarma, dupa care am pornit la drum catre minunatul aeroport Otopeni de pe care ulterior mi-am luat zborul atat la propriu cat si la figurat .

Am plecat asadar cu noaptea in cap, m-am instalat la ferestra, mi-am proptit castile in urechi si m-am asezat confortabil in scaun. Dupa  vreo jumatate de ora de drum am constat ca am intepenit si am facut promoroaca la nas, deoarece nenea soferu cred ca intr-o viata anterioara a fost eschimos: la 4 dimineata ne-a bagat in nas un aer conditionat de ni s-au intepenit creierii. Doamna de langa mine, avea deja turturi la borul palariei de paie, iar eu cu promoroaca la nas o faceam pe contorsionista in incercarea de a ma incalzi macar cat sa pot supravietuii drumului.

Dupa aproximativ 7 ore, am coborat din aisbergul pe roti si am intrat in incinta aeroportului cu gandul de a-mi gasi un loc in care sa vegetez vreo doua ore pana la decolare. Am facut o tura de aeroport si m-am “cazat” intr-o cafenea unde spre marea mea fericire am gasit wireless gratiiiss!!!Am intrat pe net si am dat repede ultimele detalii de drum prietenilor care impacientati au crezut, ca nu mi-a sunat ceasul dimineata si am pierdut avionul. Vesela si vioaie am comandat o cafeluta sa nu adorm cu capul pe masa. Am butonat fericita pana cand mi-a venit nota si am facut infarct : o biata cafea mica m-a costat peste 10 lei noi, deci fac un apel disperat, NU mergeti in cafenelele din aeroport ca va chelesc de bani iar wireless este in tot aeroportul(stupid me)

Eeeeh si in final am ajuns in avion dupa ce am citit toate versiunile crizei din toate ziarele pe care le-am gasit. Mi-am cautat locul linistita cand am observat ca este ocupat de o doamna foarte sigura pe ea, cu niste ochelari kitch-osi pe cap (“neaosha”de-a nostra desigur). Era ferm convinsa ca ala este locul ei  si se uita la mine nervoasa mai sa imi arunce intre ochi teancul de reviste “Povestea mea”. I-am aratat calm ca locul dumneaei este mai in fata si m-am instalat in sfarsit in locul meu de la ferestra(mai bine nu se putea). Nici nu apuc sa injur bine prostia romaneasca: o alta doamna, din neamu lui Cervantes de data asta, cu narile umflate precum un taur de corida,  revendica nervoasa tot locul meu atat de mult ravnit.  In sfarsit s-a linistit si doamna, dupa ce am facut-o pe GPS-ul inca o data. Am decolat  sub atenta indrumae a stewardeselor si a doamei de la microfon, care ne explica intr-o engleza “de balta” toate detaliile legate de zbor. Relaxata, cu un ranjet pe moaca (precum un bolnav de nervi care si-a luat sedativele) asteptam cu nerabdare sa vad cum se face lumea din ce in ce mai mica sub privirile mele, sa imi zambeasca frumos stewardesa,  si bineinteles deseeeertul pranzului. In ciuda asteptarilor mele inalte ( si a pretului de-a dreptul picant ) Taromul a fost atins rau de criza si material si psihologic. In consecinta stewardesele mai aveau putin si ne turnau cafeaua in brate, ne tranteau mancarea de cap si in final ne-ar fi dat si un branci pe usa, de la peste 1800 de metrii altitudine. Apropos de mancare, eu care asteptam sa fiu intrebata care imi sunt preferintele legate de meniu, m-am trezit cu o gramada de orez si trei bucatele de carne de pui, intr-o casoleta minuscula, mai rau ca la cantina saracilor. Peste toate astea, la desert NU mai exista prajitura!!!!!!!!!! (adica marog nu mai exista desert). Trecand peste meniul de criza am observat stupefiata alaturi de doamna de langa mine, ca au fost eliminate pana si servetelele umede; mama ei de criza!!!

In ciuda meniului si tratamentului de criza aplicat de Tarom- cel putin pe ruta Bucuresti-Madrid- am avut placerea sa intalnesc ( spre marea mea mirare) si romani fericiti, care sfidand criza, erau la a nu stiu cata vacanta, dupa ce vazusera jumatate de lume. Asa cum era de asteptat a fost un zbor extrem de placut, presarat cu discutii interesante, bun simt si umorul debordant al doamnei Carmen din Brasov (respect!)

Am ajuns in final in civilizatieeeeeee!!!!! Am coborat in aeroportul imens si cum romanii sunt mereu la coada cozii, terminalul cu zborurile romanesti este ultimul(adica S cine stie alfabetul pricepe). Asa ca drept pedeapsa (ca suntem romani) trebuie sa mergem prin aeroport juma’ de ora,  sa trecem  vreo 4 benzi, o sumedenie de scari rulante si ulterior sa luam si metroul, pentru a ajunge in sala de unde ne recuperam bagajele. Drumul lung (mai exact mersul cu metroul)dar si  faptul ca in tara noastra e aproape imposibil sa te sescurci pe undeva, ii terifiaza pe multi romani ajunsi peste hotare, iar entuziasmul si siguranta mea debordante, i-a determinat pe cativa compatrioti sa se adune in jurul meu, pentru a-i “pastori” catre bagaje. In cateva minute, eu, ca paduchele in frunte, mergeam cu vreo 10 persoane dupa mine, dadeam din maini si explicam constiincioasa ca exista peste tot indicatoare (luminoase si colorate chiar) pe care scrie iesire. Atata de sigura si entuziasmata eram  incat o doamna m-a intrebat daca nu sunt ghid sa ma angajeze). Am ajuns in final  la cules de bagaje. Eu mi-am schimbat imediat “setarile” am intrat pe “pilot automat” si in propriul fus orar in care timpul oricum nu conteaza  

urmeaza episodul doi…..

 

 

in da’ club: generatia Daniela Crudu, Nikita si Virinel

Dupa mai multa vreme decand am iesit la pensie, m-am gandit sa fiu si eu din nou  cool si sa ies in weekend in da’ club, in amintirea vremurilor de alta data (mai exact din tinerete) cand aveam o conditie fizica si psihica mult mai buna. Asa ca mi-am abandonat ora mea de somn, am lasat pe alta data filmul de seara, am scormonit prin sifonier vreo ora ca sa ma imbac pana la urma tot cu ceva nepotrivit, m-am cocotzat pe troape, mi-am pus masca de club si cerceii de rigoare. Dupa ce metamorfoza a  fost completa, am chemat un taxi si am coborat tantos catre ceea ce ar fi trebuit sa fie girls night out. Inceput de drum bun: taxiul a venit cand si mai ales unde trebuia iar taximetristul NU era un mosh  imputit.

Ajungem in faimosul club de fitze, imi trag mersul specific leganato-tantos (fara mersu asta nu iti dau drumu la usa ) si intram in atmosfera clublui care nu era inca incendiara, deoarece nu bause lumea destul. Ne-am agatat de un redbull sa ne mai animam si am inceput sa cautam din priviri persoane cunoscute (sau nu ). Trebuie sa recunosc faptul ca impactul cu atmosfera de club a fost un pic deranjant pentru o pensionara ca mine,  astfel ca muzica imi spargea timpanele iar luminile ma chiorau mai tare decat sunt

Scanand teritoriul am avut surpriza sa observ ca femeile (care de fapt cele mai multe sunt fetiscane de 16- 17 ani ) se imparteau in doua mari categorii : femei foarte frumoase (modelul Daniela Crudu) si femei foarte urate (modelul Nikita), prima categorie fiind mai numeroasa insa (slava Domnului!) Asa ca mi-am delectat privirea si mi-am calcat nervii in picioare cu silfide care mai de care mai bronzate si blonde care defilau in pantaloni scurti si cu decolteuri pana la genunchi, bineinteles prin fata meselor de bashtani.

Cea de a doua categorie mi-a deranjat grav colecistul, avand in vedere ca munti de shunci se revarsau de prin decolteuri dezgustatoare sau rochii si fuste mult prea scurte pentru aceste fiinte supraponderale. Trebuie sa fac in consecinta, un apel disperat catre domnisoarele care poarta fie lucruri multe prea stramte pentru gabaritul lor, fie foarte largi, astfel incat arata ca un tanc. Deci fetelor va rog cumparati-va oglinzi, chiar mai multe si daca se poate si putin bun simt  si bun gust!!!

Revenind la faimosul club, trec peste peisajul feminin polarizat, concentrandu-mi atentia asupra peisajului  masculin. Ma uit in stanga in dreapta, poate poate imi clatesc si eu ochii mei obositi de munca, bolnavi si batrani cu un strop de tinerete si poate cine stie, dau peste vreun tip interesant (desi sansele erau de-a dreptul subnutrite). Am continuat aruncatul cu privirea, atat cat ma tineau “farurile”(se intelege ca mi-am lasat ochelarii acasa) dar spre deznadejdea mea am dat in mod constant peste porkusori mioritici, cu burti  si tricouri mulate, minori entuziasmati de parca ar fi cucerit Everestul, jmenari care fumeaza in coltul gurii si se uita la femei de parca ar fi toate traseiste, disperati care se dau jmenari, si multe alte mutatii dinastea genetice. A! era sa uit, mai este o categorie in plina ascensiune, cea a moshuletilor frustrati (modelul Virinel)care isi plimba reumatismele si hemorizii prin cluburi,  defiland tantosi cu parul grizonat printre fufe blonde.

Dupa ce am observat ce fauna ma incojoara, mi-am aminitit ca am iesit sa ma distrez, m-am gandit ca redbull-ul ala nu ma ajuta cu nimic, asa ca mi-am luat inima in dinti, m-am intors la bar si  am dat comanda de putina buna dispozitie, care se mai numeste si votka-orange. M-am spijint de bar, amarata de personajele desprinse din Gargantua si Pantagruel care ma tot inghionteau. Providenta mi-a dat un bonus, si a pus la bar un baietas foarte simpantic, care desi nu  era brunet (a observat prietena mea) era dragut.

Activitatea din cluburi, se desfasoara dupa niste reguli nescrise si are Trei faze: In prima faza lumea in general este treaza, femeile sunt toate puse la punct, inca miros a parfum si practica toate ritualul defilarii. Defilarea se realizeaza de la un capat la altul al localului (ritual valabil si pentru barbati).Dupa ce a fost scanat teritoriul, se trece la a doua faza, se ia prima bauturica, frecvent asociata cu un energizant, si daca se intalnesc persoane cunoscute (sau nu neaparat) se relizeaaza bisericutele. Aceasta este faza in care lumea interactioneaza si socializeaza la un nivel superficial. In cea de a treia faza, lumea nu mai este la fel de treaza, barbatii au mult mai mult curaj, se trece la o socializare mai profunda, care se lasa in cel mai decent caz cu schimbul de numere de telefon .Intr-un cuvant, pot exprima cel mai bine atmosfera din club, printr-o sintagma pe care o folosea o matusa draga  mie: “CUPLERAI” mama!

Revenind la mine, o totala necunoscuta intr-o mare de personaje colorate, antipatice si sufocante, am incercat sa pornesc o conversatie cu prietena mea, dar am constatat ca nu ma tin plamanii sa tip la urechea ei ce vroiam sa ii transmit, asa ca m-am limitat in a privii in jur si a da nervoasa dintr-un picior. M-am infipt in paharul meu, a carui continut, din pacate pentru tanarul dragut de la bar, era extrem de diluat dar concentrat ca pret. Cu alte cuvinte, am baut o apa chioara cu foarte multi bani.

Am revenit la un alt redbull in fata caruia am inceput sa ma plictisesc teribil, dupa ce prietena mea a fost rapita in discutii de un tanar fasolar, de altfel medic stomatolog, dar cu scuzele de rigoare asta imi exprima fata lui.

M-am hotarat sa ma deplasez pana la toaleta, ca sa nu intepenesc si mai ales dupa cele doua redbull-uri si lesinatura aia de votka orange.Bineinteles la toaleta se face adunarea haitelor de pipitze, care isi fac itinerariul si trec in revista bashtanii din local (am auzit eu cu urechiusele mele, sa moara capra vecinului!).Am constatat de asemenea ca vestimentatiunea mea (mai office ce-i drept) aleasa timp de o ora si calcata cu sudoarea fruntii la peste 30 de grade afara, era muuuult prea decenta si se preta mai degraba la un cocktail. Ma asteptam in orice moment sa ma strige vreo fufa: “hei mamaie ti-a trecut ora de culcare!”

Eh, m-am tarat inapoi  sa ma plictisesc alaturi de redbull-ul meu, atenta sa nu imi rup gatul pe troapele mele care alunecau pe podeaua lucioasa, mai ales ca se facea si economie la lumina.

Nici bine nu am ajuns, ca un tanar la reducere asa, pe la vreo 1,60si ceva, s-a postat in fata mea si se uita insistent de parca as fi fost exponat. M-am facut ca nu il observ, ma gandeam ca are probleme cu vederea, dar piticul tupeist nu s-a miscat vreo juma de ora din fata mea. In spatele meu, vreo doi cred ca venisera direct de la prashit in club si au uitat sa isi schimbe vestimentatia de camp.

Atmosfera a devenit din ce in ce mai sufocanta si mai plictisitoare pentru mine, o pensionara veritabila, iar piciorushele mele chinuite mai aveau doar o suflare.

M-am hotarat in final sa ma retrag la depou, mi-am pregatit mersul leganato-tantos si din rasputeri am iesit din mirobolantul club. Am sarit intr-un taxi urgent si de bucurie ca am scapat i-am lasat taximetristului aproape jumate din suma pe care am platit-o pentru drumul in sine.

Am revenit in vizuina mea de pensionara, am pus pe fundal un Café del Mar, mi-am relaxat piciorushele chinuite si am concluzionat: ori am imbatranit eu ori a inebunit lumea ?!!

Remember the time….cat de fan Michael Jackson ai fost?

Desi nu obisnuiesc sa scriu despre subiecte mondene, imi asum riscul de a intra in marea masa a “stereotipistilor” si sa repet un eveniment  difuzat  aproape in continuu de radiouri si televiziuni: disparitia  lui Michael Jackson de pe scena vietii

Avand in vedere ca nu ma intereseaza viata lui personala,  nu pot sa nu imi exprim toata admiratia si respectul fata de piesele si cariera lui.  Nu vreau sa vorbesc (scriu) in plus, oricum sunt putine cuvintele care sa exprime regretul, ma limitez la amintirile  cele mai faine din copilarie,  cand eram fan inrait;)

Desi nu mi-am cumparat nici palarie si nici nu i-am imitat coregrafia niciodata, ascultam insa pe nerasuflate piesele la casetofonul meu  Sony,  cu care ma dadeam mare la bloc ( era original se intelege).  Trebuie  sa recunosc faptul ca asteptam cu sufletul la gura sa vina de la Bucuresti tata lu’  Iulica, prietenul  meu cel mai bun  de atunci  si sa ne aduca inca o caseta video cu ultimele  clipuri ale  lui Jackson.

Nu pot sa nu imi aduc aminte de asemenea de cel mai tare party din Galaxie,  cu tematica exclusiva Michael Jackson. Eram “jmechera”, aveam vreo 7 ani si eram o tanara speranta a melomanilor (inca sunt, da ceva mai batrana) .

Cele mai pretioase obiecte erau casetele mele, inregistrate de multe ori de pe la radio ) cu care le  “asasinam” pe mama si bunica in cate un session de o zi intreaga semnata Michael Jackson.Cu toate astea bunica a fost prima care s-a asezat in fata televizorului la concert:D

Stiu ca sunt multi,  cel putin  din generatia mea (si nu numai)  care tineau la loc de cinste casetele cu Michael Jackson, sau si-au cumparat legendara palarie si sa nu mai vorbim de coregrafie.

Asa ca indraznesc sa propun o competitie:  cat de fan Michael Jackson ai fost? Va rog nu ezitati sa  va exprimati!:D

PS: Am incercat sa aleg o piesa da sincer  nu m-am putut decide la una singura; astept sugestii

PS2: am gasit un clip si o piesa mai mult decat potrivite, enjoy!

Pt Claudiu - I’ll be there am gasit un clip scurt, chiar daca e facut pt Pepsi, e dragut si sugestiv

Pt Alex, la cerere  Beat It!