Archive | Septembrie 2009

Blogging la dublu by Any & Ank

 

Ana-Maria: 

Daca ma stii pe mine si o stii si pe Anca sau ne-ai auzit vreodata vorbind pe strada (tare, ca asa vorbim noi) stii ca, pe langa baietii frumosi si destepti, ne plac Grey’s Anatomy si House MD si ne uitam la comedii romantice si mai stii ca inainte de asta, prin anul III, dar uneori si acum ne uitam la Fetele Gilmore. Si stiu, pentru unii e laim sa te uiti la asa un serial, dar pe noi ne umple de optimism si ne face pofta de cafea. Si cand mai vorbim pe mess, mai primesc cate o replica „stai ca se cearta Rory cu Paris.” Si am vazut serialul asta de atatea ori incat probabil stiu si motivul pentru care se cearta fara sa intreb.

Anca:

Si daca ne stii si ne auzi pe strada vorbind ca nu ne-a placut bluza ta astazi, sa stii ca nu avem nimic cu tine personal. Pur si simplu nu ne putem abtine si nu putem sa vorbim incet. Anyway, we’re sorry.

Daca ne vezi prin oras carand un morman de carti sau un laptop inseamna ca mergem sa savuram cultura in natura. Mai exact, mergem in Gradina Botanica sa citim sau sa lucram, desi de cele mai multe ori nu prea ne iese treaba asta, dar intentiile ne sunt mai mult decat nobile. De asemenea, daca ne vezi pe cate una dintre noi in fata unui bancomat agitandu-ne extaziate de parca am fi  castigat la Lotto, inseamna ca a intrat bursa pe card (sau, mai nou, salariul). Asta inseamna ca in urmatoarea jumatate de ora o sa ne vezi la Mall stand la coada la cinema, cu cateva doze de hidrocarburi in brate, la vreun film cu happy end si cu un protagonist HOT. (asta dupa ce ne-am luat, just in case, vreo doua bluzite ca tot sunt aproape si e lichidare de stoc)

Si daca ne stiti de ceva timp sau sunteti prin Iasi de mai mult timp, poate ne-ati vazut rosii la fata si sufocandu-ne in sala 2 de la BCU sau in sala de la Filosofie. Nu, nu era un atac de panica, randeam doar de zulufii colegului din fata.

Si pe aceasta cale  ii rugampe fostii nostrii colegii sa nu se supere daca au ramas cu nickname-uri datorita inspiratiei noastre divine, incepand de la Adam si Eva, continuand cu Familia Flinstone, Luceafarul si Mos Craciun. 2 10 2 10, Randunica, aici cuibul!!! Ne pare rau si pentru colegul despre care am crezul juma’ de an ca este “pe invers” – poate ii zambeam mai frumos la orele de engleza, iar colegului Schizo ii uram si acum terapie intensiva. De asemenea, colegului Interactiune ii dorim activitate intensa. Faceam alegie la povesti despre periute si chei, iar pe vremea noastra Pinocchio se imbraca de la Versace, Porcu nu zbura, dar era “nobil”. PS: Copiutzele dauneaza grav sanatatii. “si anume”.

 

New Image21

 

Ana-Maria:

Si daca ne prinde a doua zi povestind prin bucatarie, inca n-am epuizat toate subiectele.Asta pentru ca in facultate stateam de dimineata pana’n noapte prin copou, la ore, la biblio, la balena, la cantina sau prin parc iar acum abia ne mai vedem o data, de doua ori pe saptamana si nici atunci uneori. Dar avem planuri de viitor.

Anca:

Eu ma gandeam ca o sa vii la mine, la Madrid sau la Londra. Eu am sa lucrez intr-o firma de publicitate, am sa stau intr-un apartament modest (o sa fiu la inceput, se intelege) adica mai mic, dar oricum dragut, intr-o zona cu verdeata,  fara „intristare si suspin”:). deci o sa vii la mine si o sa avem o cafenea draguta in colt, unde o sa bem cafeaua dimineata si o sa mancam ceva dulce. O sa mergem la shopping si o sa luam cina intr-un restaurant dragut din primul meu salariu, care nu o sa fie foarte mare, again, se intelege.

To be continued some-sunny-day….

Anunțuri

Cu traista-n bat in vest! Episodul 3 – INFERNUL

Asa cum era de asteptat, ca orice lucru bun care tine putin, vacanta mea s-a terminat la fel de repede. Mi-am tarat astfel reumatimele de la soare, m-am dezlipit de narghilea, m-am “cules” de pe terase si am decolat catre minunatul tinut mioritic.

M-am imbarcat cu o mare durere in suflet, am tras o raita pe la duty free am baut o cafeluta la Starbucks si mi-am luat zborul. Ma consolam cu gandul ca totusi aproape 4 ore  din calatoria mea le voi petrece intr-un mediu civilizat. Asa ca  m-am relaxat mi-am proptit castie in urechi si mi-am adunat gandurile gramata, pregatita sa le disec pana la ultimul detaliu si sa le ordonez. Nici bine nu m-am pus pe gandit ca m-am trezit cu picioarele vecinei din spate la nas, de parca mergeam cu “rata” la Cucuietii din Deal sa culegem porumbul. Am crezut ca este un cosmar dar am constatat stupefiata,  alaturi de colega de suferinta din dreapta, ca mioritica din spate se descaltase si isi proptise picioarele intre scaunele noastre. Nedumerite cu ce gresisem sa ii mirosim individei “potroacele”, ne-am intors si i-am aruncat o privire taioasa nesimtitei  in speranta ca se va simtii si isi va lua picioarele de sub nasul nostru. Mutatia asta genetica nu era prevazuta insa cu bun simt asa ca nu s-a deranjat si parea ca noi ii invadam meditatia transcedentala cu privirile noastre insistente. Am continuat sa ne holbam la hibridoida mioritica, pana cand am inceput sa auzim din spate niste aprecieri plastice de era sa ni se usuce urechile instant si sa ne sara pe geam bunul simt. Ne-am afundat in scaune si ne gandeam cu groaza ca la iesire sigur ne alegem si cu un ochi vanat.

Nervozitatea se pare ca plana si peste echipajul Tarom, asa ca cei doi stewarzi de la bord aveau niste spasme, de parca sufereau de sindromul Tourette. Am inteles insa repede de ce mai avea putin si ma lua si pe mine cu facaletul nenea stewardul cand am iesit sa fac o vizita la “cabina” ca ma chema natura: atmosfera cat de cat civilizata din  interiorul avionului (Boeing 737) fusese transformnata de compatriotii mei mioritici intr-o sala de asteptare de autogara postdecembrista. In consecinta doamnele si domnisoarele alea bine din aeroport se descaltasera si se intinsesera pe scaunele ramase libere ca la ele in sufragerie pe canapeaua plusata (sau din piele, depinde de caz). Alta doamna bine tragea sa rupa de clanta de la usa toaletei iar alta pentru ca nu stia sa inchida  usa toaletei, a intrat peste ea un domn. Sa nu ii uitam insa nici pe cocalarii cu trucouasele lor mulate care se uitau insistent la orice individa care trecea pe culoar ca la friptura bine preparata, dupa o zi de sapat la porumb.

Am fugit repede la locul meu de unde nu m-am mai miscat pana la destinatie. Am aterizat  in final pe minunatul aeroport si am coborat uitandu-ma mereu in urma, sa nu imi prinda vreo poaca mioritica din spate, ca i-am jignit “potroacele” cu privirea mea insistenta. Nici bine nu am iesit, ca au inceput sa se napusteasca asupra mea o serie de indivizi, care se pare ca vroiau ceva de la mine, dar nu am inteles pentru ca vorbeau toti odata. In principiu am crezut ca ma confunda, dar ulterior mi-am dat seama ca dansii erau de fapt taximetristi, care mai aveau putin si ma luau pe sus, ma bagau masina si plecau, numai ca sa ma cheleasca de niste bani. M-am hotarat sa ii ignor dar metoda nu a avut nici cel mai mic folos, asa ca m-am plimbat cu un alai dupa mine pe la birourile de informatii, unde (in lipsa de indicatoare) cautam in disperare statia de autobuz ca sa pot ajunge la Gara de Nord.

Bineinteles mi-au fost date niste informatii eronate, asa ca m-am plimbat cu vreo doi taximetristi dupa mine un sfert de ora in jurul aeroportului, ca sa descopar in final statia la demisol.Pentru a ajunge insa la demisol, trebuie luat un lift care pe langa faptul ca este extrem de mizerabil, vine din jumatate in jumatate de ora. In consecinta am coborat cu toate bagajele in spate vreo doua etaje si am gasit in final statia. Am incercat in zadar sa aflu orarul acestor autobuze de la domana sictirita de la bilete, care mai avea putin si ma scuipa intre ochi pentru ca an deranjat-o. Am asteptat jumatate de ora autobuzul si am ajuns in final in gara de Nord. Acolo am mancat cu noduri ceva la Mac pentru ca deja imi filasera laptopul vreo doua cormorance.

Am ajuns in final acasa, cu arzatorul gand sa fac o baie fierbinte si sa ma culc. Nu am avut insa acest privilegiu pentru ca apa calda nu curgea Mi-am BAGAT ….bani la CEC, la toate bancile si institutiile financiare posibile, picioarele in orice se pot baga, am trimis la “origini” si CET-ul cu tot cu administratie publica si m-am culcat in speranta ca dimineata totul va fi mai bine. Dimineata spre disperarea mea nu aveam nici apa rece, nici calda si nici lumina…….and I say Romania is my country….damn!!!

19main

cu traista-n bat in Vest! episodul 2 – PARADISUL

      Am ajuns in final in inima Peninsulei Iberice, o metropola care in ciuda faptului ca este viu “colorata” si extrem de dinamica nu este deloc obositoare.A doua zi am “luat-o deja la picior” in conformitate cu itinerariul meu pe care l-am realizat minutios de acasa. Am inceput cu Palatul Regal, un edificiu imens, dovada vie a regalitatii spaniole si actuala resedinta oficiala a regelui Spaniei Juan Carlos (desi acesta nu o utilizeaza). Palatul este inspirat de schitele realizate de un domn Bernini pentru constructia Louvre-lui din Paris (evident).Bineinteles la intrare ne “incanta simturile” un acordeonist “ compatriot de-al nostru, cu “Barca pe valuri”.

061___Madrid_Palacio_Real__Royal_Palace_

 P1180325

Edificiul are o curte interioara imensa unde are loc schimbul de garzi in fiecare miercuri. Palatul este grandios si parca astepti  in orice moment ca dintr-un colt sa apara, in tinutele specifice timpului, regele cu alaiul sau si sumedenia de servitori.Cred ca ar fi o idée interesanta ca in palatele astea supraveghetorii sa fie imbracati in functie de epoca pe care o prezinta.

P1180329

Cum regele era putin plecat si nu am apucat sa bem o caféa 😀 am vizitat camerele principale, colectia de armuri si arme si in final farmacia regala.Trebuie specificat faptul ca palatul este decorat cu lucrari ai unor artisti precum Velazquez, Caravagio sau Goya (sunt mai multi da pe astia i-am retinut). Aaa si de asemenea am vazut o impresionanta colectie de arme si armuri si singura colectie completa Stradivarius pentru cvintet de coarde (de instrumente nu de varianta) din lume. Din camerele principale merita  mentionata camera tronului,  salonul festiv,  camera de portelan sau cea orietala….enjoy

ES_-_Madrid_-_Palacio_Real_-_Sala_do_Trono

 

 banqueting%20Hall%20in%20Madrid%27s%20Royal%20Palace

 

ArmeriaPalacioRealMadrid

 

Am incheiat turul cu farmacia regala si ne-am instalat confortabil intr-un bistro chiar in apropiere de palat, unde spre marea mea surprindere un meniu complet nu depasea 10-12 euro.Bistro-urile sunt intime si primitoare, se pot comanda  atat mancaruri traditionale cat si obisnuite, servirea este impecabila si ai mereu sentimentul de “duminica in familie” (fara nici un fel de legatura cu Raduleasca).Bineinteeles pentru temerari in ale gastronomiei, pe langa bistrouri sunt presarate restaurante cu specific, mexican, chinezesc, indian , arabesc etc.

  Nu mai tin minte (spre rusinea mea ) cu se numeste localul, dar stiu ca ne-am pus burtile la cale si am savurat un meniu destul de cuminte, fara chestii exotice, pentru ca mai aveam drum de batut. Ne-am conversat de asemenea, sorbind dintr-o sangria, cu o familie de americani, care spre marea mea mirare erau extrem de manierati (cred ca erau mormoni ceva).

Desi ne lovise in plin boala porcului (somnul de dupa masa) ne-am facut curaj si am plecat mai departe, mai ales ca strazile micute te imbie sa bati berbunca de dimineata pana seara, pentru  ca in fiecare moment al zilei au un farmec aparte. Ratacind printre stradutele astea simpatice am gasit pe bunicul sau strabunicul masinii mele preferate, mini cooper. Daca stie cineva din ce an este bijuteria asta sa imi spuna si mie

 P1180355

Dupa ce am “tras in poza’ piesa de muzeu am hoinarit mai departe catre Templul de Debod, un monument egiptean reconstruit pe teritoriul iberic, in urma unui cadou facut de seful statului Egiptean la un  anumit moment din istorie  (bineinteles ca nu stiu care) omologului sau spaniol.

P1180363
Ne-am plimbarit si ne-am odihnit in parcul imens ce inconjoara templul si am decis sa punem capat acestei prime zile de batut berbunca.Trebuie specificat ca daca este vorba de vizitat muzee sau in orice caz edificii culturale, mai mult de doua sau maxim trei intr-o zi nu este indicat sa treceti in itinerariu.De asemnea este indicat sa va deplasati cu mijloace de transport de suprafata, pentru ca arhitecura madrilena este grandioasa.

A doua zi am dedicat-o muzeului Regina Sofia, unde pentru cei interesati exista expuse lucrari sub semnatura Dali, Miro, si Picasso (bineinteles printre multi altii). Am avut onoarea sa vizitez colectia Dali  si din nou spre surprinderea mea, am aflat ca se poate fotografia insa fara blitz. In consecinta iata una dintre lucrarile care mi-a placut: este vorba despre „Amintirile femeii copil”

P1180377

Muzeul Regina Sofia necesita insa mai mult decat o zi pentru a fi vizitat serios, deoarece este IMENS. Drept urmare pe holuri exista banci cam peste tot, iar in curtea interioara sa nu va speriati (ca mine) daca vedeti oameni intinsi pe banci, nu sunt boschetari !!!! sunt vizitatori care se odihnesc pur si simplu. Aaa da era sa uit, amatorii de senzatii tari, pot urca cele 4 sau 5 etaje cu un lift NUMAI din sticla.

Am vizitat cam un sfert din muzeu, ca nu ne-au tinut picioarele si nici materia cenusie mai mult si am trecut “parleazul” spre gara Atocha, cea mai tare gara posibila din Lume. Inauntrul acesteia exista o sera imnesa astfel incat ai impresia ca te afli intr-o padure tropicala .

atocha-01 

Dupa primele doua zile de “visiting” intens am decis sa fac o pauza, asa ca am lancezit diminetile prin cafenele, dupamiezile in bistrouri si am dormit ca purcelu Gigel.

Avand in vedere timpul scurt, dar si faptul ca am mai vizitat o parte din edificiile importante ale Madridului acum vreo 2 anisori, am decis sa fug la mareeeee !!!!

NOTA : Constiinta nu ma lasa sa nu  mentionez ca in Madrid trebuie vizitate neaparat atat muzeul Prado ( unde exista o impresionanta colectie Velasquez dar si lucrari de Rembrandt) cat si parcul Retiro si plaza Mayor.De   asemenea  in comunitatea madrilena exista orase istorice si o seama de palate, amprente ale regalitatii spaniole (precum Toledo sau Escorialul) pe care neaparat trebuie sa le vizitez  si eu data viitoare:D

 Am fugit cum spuneam la mare, in restul vacantei mele scurte, mi-am tratat reumatismele la soare, mi-am incantat privirile cu “bastinasii” ( ohoo si ce bastinasi),  am batut terasele, am baut cocktail-uri adevarate, am fumat narghilea si am petrecut nopti pe malul marii. De asemenea am mancat toate orataniile de pesti, m-am “cazat” intr-o livada de lamai unde mirosea a prajituri si am tras (doar) un shoping de nevoie (strict de nevoie :D), m-am bronzat in sfarsit si m-am certat rau cu nisipul ala bagacios.

  In concluzie  “mamaie si-a facut de cap”! 😀

P1180530

Si daca vreti sa simtiti soarele in crestet si marea gadilandu-va la talpi, va las cu prietenul meu Paco de la Lucia 😀

Cu traistan-n bat in vest ! – PRIMUL EPISOD

Dupa doi ani de munca asidua pentru tara popor si mai ales viitor, mi-am luat traistra-n bat, laptopisetul, costumatia de drum pe care a pregatit-o cu minutiozitate cu vreo luna inainte, un pachet de optimism si un teanc de ziare si AM PLECAT IN VACANTA! Destinatia – Madrid.

A urmat o noapte nedormita, calcule inutile si paguboase bagajul facut pe ultima suta de metrii si nervi intinsi pe sarma, dupa care am pornit la drum catre minunatul aeroport Otopeni de pe care ulterior mi-am luat zborul atat la propriu cat si la figurat :D.

Am plecat asadar cu noaptea in cap, m-am instalat la ferestra, mi-am proptit castile in urechi si m-am asezat confortabil in scaun. Dupa  vreo jumatate de ora de drum am constat ca am intepenit si am facut promoroaca la nas, deoarece nenea soferu cred ca intr-o viata anterioara a fost eschimos: la 4 dimineata ne-a bagat in nas un aer conditionat de ni s-au intepenit creierii. Doamna de langa mine, avea deja turturi la borul palariei de paie, iar eu cu promoroaca la nas o faceam pe contorsionista in incercarea de a ma incalzi macar cat sa pot supravietuii drumului.

Dupa aproximativ 7 ore, am coborat din aisbergul pe roti si am intrat in incinta aeroportului cu gandul de a-mi gasi un loc in care sa vegetez vreo doua ore pana la decolare. Am facut o tura de aeroport si m-am “cazat” intr-o cafenea unde spre marea mea fericire am gasit wireless gratiiiss!!!Am intrat pe net si am dat repede ultimele detalii de drum prietenilor care impacientati au crezut, ca nu mi-a sunat ceasul dimineata si am pierdut avionul. Vesela si vioaie am comandat o cafeluta sa nu adorm cu capul pe masa. Am butonat fericita pana cand mi-a venit nota si am facut infarct : o biata cafea mica m-a costat peste 10 lei noi, deci fac un apel disperat, NU mergeti in cafenelele din aeroport ca va chelesc de bani iar wireless este in tot aeroportul(stupid me)

Eeeeh si in final am ajuns in avion dupa ce am citit toate versiunile crizei din toate ziarele pe care le-am gasit. Mi-am cautat locul linistita cand am observat ca este ocupat de o doamna foarte sigura pe ea, cu niste ochelari kitch-osi pe cap (“neaosha”de-a nostra desigur). Era ferm convinsa ca ala este locul ei  si se uita la mine nervoasa mai sa imi arunce intre ochi teancul de reviste “Povestea mea”. I-am aratat calm ca locul dumneaei este mai in fata si m-am instalat in sfarsit in locul meu de la ferestra(mai bine nu se putea). Nici nu apuc sa injur bine prostia romaneasca: o alta doamna, din neamu lui Cervantes de data asta, cu narile umflate precum un taur de corida,  revendica nervoasa tot locul meu atat de mult ravnit.  In sfarsit s-a linistit si doamna, dupa ce am facut-o pe GPS-ul inca o data. Am decolat  sub atenta indrumae a stewardeselor si a doamei de la microfon, care ne explica intr-o engleza “de balta” toate detaliile legate de zbor. Relaxata, cu un ranjet pe moaca (precum un bolnav de nervi care si-a luat sedativele) asteptam cu nerabdare sa vad cum se face lumea din ce in ce mai mica sub privirile mele, sa imi zambeasca frumos stewardesa,  si bineinteles deseeeertul pranzului. In ciuda asteptarilor mele inalte ( si a pretului de-a dreptul picant ) Taromul a fost atins rau de criza si material si psihologic. In consecinta stewardesele mai aveau putin si ne turnau cafeaua in brate, ne tranteau mancarea de cap si in final ne-ar fi dat si un branci pe usa, de la peste 1800 de metrii altitudine. Apropos de mancare, eu care asteptam sa fiu intrebata care imi sunt preferintele legate de meniu, m-am trezit cu o gramada de orez si trei bucatele de carne de pui, intr-o casoleta minuscula, mai rau ca la cantina saracilor. Peste toate astea, la desert NU mai exista prajitura!!!!!!!!!! (adica marog nu mai exista desert). Trecand peste meniul de criza am observat stupefiata alaturi de doamna de langa mine, ca au fost eliminate pana si servetelele umede; mama ei de criza!!!

In ciuda meniului si tratamentului de criza aplicat de Tarom- cel putin pe ruta Bucuresti-Madrid- am avut placerea sa intalnesc ( spre marea mea mirare) si romani fericiti, care sfidand criza, erau la a nu stiu cata vacanta, dupa ce vazusera jumatate de lume. Asa cum era de asteptat a fost un zbor extrem de placut, presarat cu discutii interesante, bun simt si umorul debordant al doamnei Carmen din Brasov (respect!)

Am ajuns in final in civilizatieeeeeee!!!!! Am coborat in aeroportul imens si cum romanii sunt mereu la coada cozii, terminalul cu zborurile romanesti este ultimul(adica S cine stie alfabetul pricepe). Asa ca drept pedeapsa (ca suntem romani) trebuie sa mergem prin aeroport juma’ de ora,  sa trecem  vreo 4 benzi, o sumedenie de scari rulante si ulterior sa luam si metroul, pentru a ajunge in sala de unde ne recuperam bagajele. Drumul lung (mai exact mersul cu metroul)dar si  faptul ca in tara noastra e aproape imposibil sa te sescurci pe undeva, ii terifiaza pe multi romani ajunsi peste hotare, iar entuziasmul si siguranta mea debordante, i-a determinat pe cativa compatrioti sa se adune in jurul meu, pentru a-i “pastori” catre bagaje. In cateva minute, eu, ca paduchele in frunte, mergeam cu vreo 10 persoane dupa mine, dadeam din maini si explicam constiincioasa ca exista peste tot indicatoare (luminoase si colorate chiar) pe care scrie iesire. Atata de sigura si entuziasmata eram  incat o doamna m-a intrebat daca nu sunt ghid sa ma angajeze). Am ajuns in final  la cules de bagaje. Eu mi-am schimbat imediat “setarile” am intrat pe „pilot automat” si in propriul fus orar in care timpul oricum nu conteaza 😀 

urmeaza episodul doi…..