Archive | Octombrie 2011

One of those days….

NOTA: Nu, nu e vorba de SPM

E vorba de zilele alea in care vad fiecare rid de pe fetele celor din jur, cand imi pun basca roz ca sa imi ascund toate gandurile alea negre care imi gauresc si ultimele franturi de optimism , cand spun GATA! pentru a nu stiu cata oara.

E ziua aia in care e ceata si afara si pe dinauntru si orice sursa de lumina pare mai bolnava decat de obicei, cand ma simt “angajatul anului” la Cooperativa Munca In Zadar, cand nimeni un raspunde la telefon , cand vreau sa fug dar un pot, cand sunt  contratimp si toti piticii de pe creier se aduna .

Tot in ziua asta toti prietenii au ceva  mult mai interesant decat mine de facut, toate fostele colege de clasa se marita, primesc promovari, emigreaza, castiga la LOTTO  sau  stiu eu ce alt noroc le mai da afara din casa. In ziua asta caut  in disperare o busola, la propriu, nu ca sa ma ghideze cand merg la serviciu  ci ca sa imi redecorez camera Feng-shui.

In ziua asta, visele se duc, unul cate unul, pe apa sambetei, sansele sar de la balcon si  nici macar ceaiul ala bun pe care am dat un sfert din salariu un ma mai incalzeste cu nimic, la fel ca si toate promisiunile de pe Pamant. E ziua in care un te mai cred, uit de trecut si ma dezic de viitor, ma chinui sa scot sentimente din ciment, renunt sa mai caut  Magarul din ceata si  vreau sa-ti dau un branci din Turnul meu de Fildes.

O nefasta si nesuferita coincidenta, face ca tot in ziua asta sa mi se termine cafeaua,  sa fie inflatie de nori si in casa si afara, sa ma autodiagnostichez cu vreo boala fatala iar sacul meu cu idei sa ma trateze cu fundul.

Aleg sa bat strazile cu aceeasi piesa de la The Cure pe repeat….  hopping that at the end is gonna heal me.

PS: Otilea I did it!

Nocturnes

Her white face is shining in the summers moonlight, through her teardrops bleeding you out.

Her porcelain skin is inhumanly sharpen, her  teardrops grow night plants and her hair shrouds you only to strangle you. Her cold black eyes  are always listening, thinking and silently killing.

She dreams in colours but she feels only in dark blue, ultramarine…she thinks by singing, she loves by listening. Her love is timeless, stormy and elegant.

It all started with a cold, pure white, then she got messed up by all those colours  just to get stuck in all that black. She still feels the touch of your thought,  the taste of your soul’s kisses, she smells your absence and she convers herself with you.

She’s always  standing on the edge of what it is and what it may have been, she’s always waiting for you to swing  along, she never gets tired of listening to the same song.