„Atunci cand m-am inecat…”

Nu stii niciodata in ce zi si la ce ora urmeaza sa te ineci. Fiecare zi e doar alta zi in care pasesti pe tarmul ud si rece, gata sa intri in valuri si sa scarsnesti intre dinti nisipul timpului scurs in fiecare secunda a fiecarui minut. Intri in apa mereu pregatit, asa cum te-au invatat, mai intai pana la glezna apoi pana la genunchi. Pleci din inertie in directia spre care ai plecat si ieri ghidat mereu se insemnul  rosu care pluteste arogant  si iti indica limita peste  care un stii si un poti sa treci.

Marea te surprinde mereu, te invaluie si te ademeneste cu curentii ei calzi si reci, acolo unde vrea ea. Faci pasi mari si mergi convins catre o directie insorita, colorata si vesela. Te trezesti  invaluit de o apa spumoasa si adanca, intr-un Est cu prea multe asteptari goale, regasiri, cu prieteni  vechi, noi, existenti, inchipuiti sau modificati genetic,  cu  prea multe cuvinte, cu peretii albului tau interior, cu bucati de amagiri si franturi de iluzii .

Intr-o fractiune de secunda supraomenesca apa iti ajunge la barbie, intelegi ca  incepe un final dar nu poti sa te impaci cu idea ca este finalul tau. Stii ca nu mai ai cale de intoarcere si  incremesti cu un picior in groapa. Vartejul care te asteapta, iti atinge usor glezna si te lasa sa intelegi ca e pregatit pentru tine. Nu mai apuci sa te uiti in urma caci ultimul val te arunca in amalgamul de sunete, culori, cuvinte, sentimente, vise, iluzii, trairi, tradari, imagini si zile.Te zbati si iesi la suprafata catre o lume care un te vede de atatea valuri si un ai putere sa strigi. Cu ultimele forte reusesti sa vezi pentru utlima data largul marii si pentru prima data nermarginirea ei nu te mai sperie.

 Timpul se dilata impreuna cu fiecare por si celula din corp. Renunti sa te mai zbati sa iesi la suprafata. Mare te acopera cu toata imensitatea ei ca o patura pufoasa. Sunetul ei surd devine armonic incadrat de o liniste pe care nu ai auzit-o niciodata. Apa iti intra nesatula pe nari si pe gura, iti intra prin piele si in intreaga ta chimie fizica si metafizica. Incepi sa-i intelegi limbajul, inveti sa o asculti. Vrei sa te dizolvi in ea si ca intr-un puzzle sa dai drumul cautarilor fara rost, regretelor, iluziilor, aluziilor si confuziilor, viselor prost inramate, fetelor si sufletelor Kitsch-oase care ti-au imbatranit retina. Te pierzi in bratele eternitatii ei, in imponderabilitatea gandurilor si simturilor iar imensitatea ei iti ofera libertate. Aici nu mai simti nici valurile care iti taiau bucati din suflet, aici nu exista speranta pentru ca nu exista dezamgire, nu exista cuvinte, culori, ochi, zambete, piele, vise, dinti, tu, celelalte, eu.

E momentul unic in care te intalnesti cu tine insuti.

Anunțuri

One response to “„Atunci cand m-am inecat…””

  1. Brigitta says :

    De ce e finalul trist mereu?…nu ca restul ar fi in galben 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: