Archive | Iunie 2013

Cine este Zmeus ?

Stimate doamne, domnisoare si domnite, reprezentate ale sexului frumos (si de cele mai multe ori slab) va informez pe aceasta cale ca suferiti activ sau pasiv, de o afectiune neurologico-afectiva grava, asa-numitul Sindrom Zmeus sau a Zmeusului Inchipuit. Daca pana in prezent nu ati avut manifestari neplacute este pentru ca nu v-ati dat seama. Fac apel, in consecinta, la memoriile dumneavoastra afective, cu precadere, unde intr-un colt bine pazit, inconjurat de o lumina orbitoare si acompaniat de un cor celest, urcat vesnic pe piedestalul din ventricolul drept se afla EL.

Cine este EL?

EL nu este un simplu muritor. Este acea fiinta aflata mereu la conjunctia dintre Luna si Soare, Uman si Divin, Failibilitate si Infailibilitate, care in trecut v-a cauzat tulburari cardiace si cognitive adica v-a tras clapa sau in prezent se joaca cu sentimentele dvs. Un astfel de EL exista pentru fiecare dintre locatarele planetei Venus, pastrat cu pretuire in cutiuta craniana, la sectiunea “drame si dramolete, in direct si-n reluare”. El Intruchipeaza marea tragedie feminina si de fapt motivul pentru care vrei sa te simti o Joanna d’Arc a inimilor frante, o eroina pe altarul dragostei neimplinite, deci, o victima a propriilor aberatii.zmeus 2

EL pare sa fie mereu ultimul subiect valoros din specia sa, este de o inteligenta si sensibilitate rar intalnite, are in mod logic mereu dreptate iar fiecare gest, gand, cuvant si miscare de spranceana sunt atent gandite si menite sa transmita un mesaj profund de umanitate si inteligenta dar deseori ele un transmit nimic.

EL pare ca este invaluit intr-o aura de legenda, de la firul de par care sta sui pe cap, dintele stramb care iese in evidenta cand rade, degetul mic de la piciorul drept, pana la cum inghite si cum sta pe ganduri desi de cele mai multe ori nu se gandeste la nimic. Si fiecare particula din pielea lui este perfecta ca intr-un pictorial photoshopat masiv si pana si ploverul ala, care e jumate sintetic, se aseaza atat de bine incat starneste privirea sclipitoare si zambetul tamp pe fata femeii aflata in plin delir sentimental.

Si vrei sa imparti cu el fiecare raza de soare si particula de ciment, guma de mestecat si fibra din cearsaf, firul de iarba si celula, fotonii, electronii si neutronii extistentei tale efemere. El este nobil in cuget si simtire, de o inteligenta ascunsa, pentru ca de cele mai multe ori este inexistenta. El iti ghiceste gandurile de fiecare data, iti prinde megahertzi din zbor, astfel incat nu exista niciun argument logic pe suprafata Pamantului, care sa contrazica faptul ca EL este sufletul tau pereche.

Cine este EL de fapt…

EL este de fapt Costel/Gheorghe/Vasile/Ion de la scara C, un om obisnuit care n-a facut fapte de vitejie la viata lui, la fel ca si tine, habar n-are ce-i cu el pe Pamantul asta si pe care l-ai miluit cu o serie de atribute supraomenesti. Si cand se gandeste asa mult si intens ca un erou civilizator, nu se gandeste cum sa salveze omenirea si nici macar la tine, se gandeste ce sa manace la pranz, ce program artistic are in weekendul viitor si eventual cum sa mai combine domnitele naive si idealiste.

EL este de fapt baiatul ala care ti-a zambit frumos intr-o dimineata de vara cu miros de tei cand te duceai la biblioteca si cand in mod epifanic ii cadea pe fata o prima raza de soare. EL este marea ta iubire din liceu,  baiatul care ti-a zambit in autobuz sau in tramvai, vecinul pe care l-ai descoperit dupa 10 ani, colegul de facultate pe care nu prea l-ai bagat in seama, fostul coleg de serviciu, prietenul prietenei tale, viitorul tau iubit, fostul tau prieten.

EL nu este decat imaginea care iti ruleaza in mod repetitiv pe retina, pe care ti-ai mesterit-o cu migala si iscusinta din propriul aluat, astfel incat n-ai mai avut timp sa-l cunosti. El este suma asteptarilor, iluziilor si confuziilor tale survenite ca urmare a expunerii indelungate la filme americane cu happy end, analizei profunde  a conversatiilor de pe mess, utilizarea obsesiva a facebook-ului ca instrument de urmarire  sau a  dezbaterilor cu prietenele pe fond alcoolic.

EL nu este.

Alice in UltraLand

Pe strada Marilor Sperante Desarte, colt cu Deznadejdea, in crangul Gandurilor Tenebroase, la numarul 27, este casa mea. E inconjurata de o padure deasa de povesti neterminate pe dealul mic si singuratic, incalzit in fiecare zi de soarele puternic.Noaptea, Luminita de la Capatul Tunelului o vegheza, vesnic palpaind si gata sa se stinga.166757_10200642637692247_1668675969_n

Cutia de scrisori din fata casei e doar o alta capcana a timpului iar gardutul firav din lemn, cu vopseaua alba imaculat si scorojita isi scoate coltii de sarma ghimpata ori de cate ori este nevoie. Sprijinita de gard, o bicicleta ruginita isi trage sufletul batran. I-au mai ramas doar un pompon roz si jumulit, cosul din fata, clopotelul mereu strident si placuta din spate care atarna de un colt, strigand cu toata forta: “Bike me!”

In gradina, pamantul e umed si batatorit de atatea stari si dispozitii, gravat cu pietricele fine, ca niste pistrui epifanici bine slefuiti. Un Cupidon decapitat cu aripile gaurite, isi cauta arcul printre fire de iarba gigantice, atat de verzi si de taioase, clevetitoare si rautacioase. Ultima papadie se iroseste in vazduh,  luand cu fiecare particula zburatoare cate o furnica dornica sa emigreze. Buburezele infometate, maniaco-depresive, isi fac proviziile de Xanax.

Copacul din gradina, cu venele imbatranite, a rodit anul asta sentimente colorate, dar se acopera acum treptat de o pulbere fina aurie si intra prematur in hibernare. Braduti pitici si zeflemitori se inteapa mereu reciproc in competitia acerba pentru inima Ciupercii Magice din coltul gradinii.

Usa de la intrare se impune intre zidurile mancate pana la jumate, cu manerul sau de argint, lucrat milimetric de mesterii priceputi in destine si iluzii. La intrare, covorul rosu din piele intoarsa imi face gura punga ori de cate ori il privesc, atat de static, perfect si rigid. Pe hol, dantele de nisip se impletesc cu valurile spumoase.

In stanga e bucataria. In lumina difuza, pe bucata mea de gresie, stau scrise povesti de amor fara tilc. In raftul de sus doua briose umflate in pene – una cu vanilie si alta cu ciocolata-  se cearta pe subiecte de nimic si sunt mereu gata sa divorteze. Ceasul de pe perete gazduieste de ceva timp un cuc hypster, care iese mereu la fix sa-si etaleze ochelarii, sa arunce flapsuri si sa mixeze sentimente, “fara numar”. Din aragaz a mai ramas doar butonul rosu si o tava goala iar din masa a ramas doar un picior natang.

Asezata inconfortabil pe bucata mea de gresie rece, ma spijin de ramasitele unui zid de piatra calcaroasa si poroasa, ca o piatra Ponce, tepoasa si gata sa se sfarame in orice moment. Mananc in mod obsesiv dintr-un borcan gigantic cu magiun de prune, a carui greutate o sustin pe genunchi. E sec si inecacios, acru si exhaustiv. La un metru de mine zace intr-o mocirla, aruncat din fuga, un coif de Cosanzeana  grabita, cu voalul roz si marginea pufoasa .

In livingul aproape gol, canapelele rosii marca IKEA, inghit mereu oameni si valori. Un pick-up singuratic, uitat pe parchet, ademeneste discuri cu atingeri tandre.

In dormitor, un verde crud si un mov profund fac dragoste in patul incomod si obosit de atata primavara. Din noptiere au inflorit lotusi carnivori, fosforescenti si parfumati iar stelele au intregit baldachinul nuptial.

In baie, Iona a dat la pace cu balena lui, mica sirena s-a pierdut in jacuzzi printre baloane de sapun iar pestisorul de aur s-a aclimatizat in closet, asteptand vreun prost care sa traga apa. Chiuveta, dintr-o marmura fina jumatate alba si jumatate neagra, se umple de culori cremoase si nebune, care curg necontenit prin robinetul aurit, semn ca l-am uitat din nou deschis.

In turnul de fildes, Cosanzeana, plecata la shopping, si-a lasat de straja patriei doar coada atarnand la geam in speranta ca va trece Sburatorul sa-i lase un offlline.

Pe veranda dau la copca doi eschimosi; nu stiu daca sunt asa de veseli mereu sau pur si simplu au inghetat cu un ranjet larg pe buze. Pe o policioara uscata de lemn, trei muscate tupeiste, cu voci stridente si fara prea multi dinti, “musca de fund” trecatorii atat de umani .

Cararea pavata cu bune intentii si conturata de flori nemuritoare si ierburi inspirate, se face vazuta foarte rar, mai ales decand este in conflict deschis cu Iesirea. Pe poarta mica si inca proaspat alba ies rand pe rand, oameni, sentimente, culori, cuvinte, sunete si vise.