Arhiva | Cugetări Nocturne RSS for this section

Cine este Zmeus ?

Stimate doamne, domnisoare si domnite, reprezentate ale sexului frumos (si de cele mai multe ori slab) va informez pe aceasta cale ca suferiti activ sau pasiv, de o afectiune neurologico-afectiva grava, asa-numitul Sindrom Zmeus sau a Zmeusului Inchipuit. Daca pana in prezent nu ati avut manifestari neplacute este pentru ca nu v-ati dat seama. Fac apel, in consecinta, la memoriile dumneavoastra afective, cu precadere, unde intr-un colt bine pazit, inconjurat de o lumina orbitoare si acompaniat de un cor celest, urcat vesnic pe piedestalul din ventricolul drept se afla EL.

Cine este EL?

EL nu este un simplu muritor. Este acea fiinta aflata mereu la conjunctia dintre Luna si Soare, Uman si Divin, Failibilitate si Infailibilitate, care in trecut v-a cauzat tulburari cardiace si cognitive adica v-a tras clapa sau in prezent se joaca cu sentimentele dvs. Un astfel de EL exista pentru fiecare dintre locatarele planetei Venus, pastrat cu pretuire in cutiuta craniana, la sectiunea “drame si dramolete, in direct si-n reluare”. El Intruchipeaza marea tragedie feminina si de fapt motivul pentru care vrei sa te simti o Joanna d’Arc a inimilor frante, o eroina pe altarul dragostei neimplinite, deci, o victima a propriilor aberatii.zmeus 2

EL pare sa fie mereu ultimul subiect valoros din specia sa, este de o inteligenta si sensibilitate rar intalnite, are in mod logic mereu dreptate iar fiecare gest, gand, cuvant si miscare de spranceana sunt atent gandite si menite sa transmita un mesaj profund de umanitate si inteligenta dar deseori ele un transmit nimic.

EL pare ca este invaluit intr-o aura de legenda, de la firul de par care sta sui pe cap, dintele stramb care iese in evidenta cand rade, degetul mic de la piciorul drept, pana la cum inghite si cum sta pe ganduri desi de cele mai multe ori nu se gandeste la nimic. Si fiecare particula din pielea lui este perfecta ca intr-un pictorial photoshopat masiv si pana si ploverul ala, care e jumate sintetic, se aseaza atat de bine incat starneste privirea sclipitoare si zambetul tamp pe fata femeii aflata in plin delir sentimental.

Si vrei sa imparti cu el fiecare raza de soare si particula de ciment, guma de mestecat si fibra din cearsaf, firul de iarba si celula, fotonii, electronii si neutronii extistentei tale efemere. El este nobil in cuget si simtire, de o inteligenta ascunsa, pentru ca de cele mai multe ori este inexistenta. El iti ghiceste gandurile de fiecare data, iti prinde megahertzi din zbor, astfel incat nu exista niciun argument logic pe suprafata Pamantului, care sa contrazica faptul ca EL este sufletul tau pereche.

Cine este EL de fapt…

EL este de fapt Costel/Gheorghe/Vasile/Ion de la scara C, un om obisnuit care n-a facut fapte de vitejie la viata lui, la fel ca si tine, habar n-are ce-i cu el pe Pamantul asta si pe care l-ai miluit cu o serie de atribute supraomenesti. Si cand se gandeste asa mult si intens ca un erou civilizator, nu se gandeste cum sa salveze omenirea si nici macar la tine, se gandeste ce sa manace la pranz, ce program artistic are in weekendul viitor si eventual cum sa mai combine domnitele naive si idealiste.

EL este de fapt baiatul ala care ti-a zambit frumos intr-o dimineata de vara cu miros de tei cand te duceai la biblioteca si cand in mod epifanic ii cadea pe fata o prima raza de soare. EL este marea ta iubire din liceu,  baiatul care ti-a zambit in autobuz sau in tramvai, vecinul pe care l-ai descoperit dupa 10 ani, colegul de facultate pe care nu prea l-ai bagat in seama, fostul coleg de serviciu, prietenul prietenei tale, viitorul tau iubit, fostul tau prieten.

EL nu este decat imaginea care iti ruleaza in mod repetitiv pe retina, pe care ti-ai mesterit-o cu migala si iscusinta din propriul aluat, astfel incat n-ai mai avut timp sa-l cunosti. El este suma asteptarilor, iluziilor si confuziilor tale survenite ca urmare a expunerii indelungate la filme americane cu happy end, analizei profunde  a conversatiilor de pe mess, utilizarea obsesiva a facebook-ului ca instrument de urmarire  sau a  dezbaterilor cu prietenele pe fond alcoolic.

EL nu este.

Alice in UltraLand

Pe strada Marilor Sperante Desarte, colt cu Deznadejdea, in crangul Gandurilor Tenebroase, la numarul 27, este casa mea. E inconjurata de o padure deasa de povesti neterminate pe dealul mic si singuratic, incalzit in fiecare zi de soarele puternic.Noaptea, Luminita de la Capatul Tunelului o vegheza, vesnic palpaind si gata sa se stinga.166757_10200642637692247_1668675969_n

Cutia de scrisori din fata casei e doar o alta capcana a timpului iar gardutul firav din lemn, cu vopseaua alba imaculat si scorojita isi scoate coltii de sarma ghimpata ori de cate ori este nevoie. Sprijinita de gard, o bicicleta ruginita isi trage sufletul batran. I-au mai ramas doar un pompon roz si jumulit, cosul din fata, clopotelul mereu strident si placuta din spate care atarna de un colt, strigand cu toata forta: “Bike me!”

In gradina, pamantul e umed si batatorit de atatea stari si dispozitii, gravat cu pietricele fine, ca niste pistrui epifanici bine slefuiti. Un Cupidon decapitat cu aripile gaurite, isi cauta arcul printre fire de iarba gigantice, atat de verzi si de taioase, clevetitoare si rautacioase. Ultima papadie se iroseste in vazduh,  luand cu fiecare particula zburatoare cate o furnica dornica sa emigreze. Buburezele infometate, maniaco-depresive, isi fac proviziile de Xanax.

Copacul din gradina, cu venele imbatranite, a rodit anul asta sentimente colorate, dar se acopera acum treptat de o pulbere fina aurie si intra prematur in hibernare. Braduti pitici si zeflemitori se inteapa mereu reciproc in competitia acerba pentru inima Ciupercii Magice din coltul gradinii.

Usa de la intrare se impune intre zidurile mancate pana la jumate, cu manerul sau de argint, lucrat milimetric de mesterii priceputi in destine si iluzii. La intrare, covorul rosu din piele intoarsa imi face gura punga ori de cate ori il privesc, atat de static, perfect si rigid. Pe hol, dantele de nisip se impletesc cu valurile spumoase.

In stanga e bucataria. In lumina difuza, pe bucata mea de gresie, stau scrise povesti de amor fara tilc. In raftul de sus doua briose umflate in pene – una cu vanilie si alta cu ciocolata-  se cearta pe subiecte de nimic si sunt mereu gata sa divorteze. Ceasul de pe perete gazduieste de ceva timp un cuc hypster, care iese mereu la fix sa-si etaleze ochelarii, sa arunce flapsuri si sa mixeze sentimente, “fara numar”. Din aragaz a mai ramas doar butonul rosu si o tava goala iar din masa a ramas doar un picior natang.

Asezata inconfortabil pe bucata mea de gresie rece, ma spijin de ramasitele unui zid de piatra calcaroasa si poroasa, ca o piatra Ponce, tepoasa si gata sa se sfarame in orice moment. Mananc in mod obsesiv dintr-un borcan gigantic cu magiun de prune, a carui greutate o sustin pe genunchi. E sec si inecacios, acru si exhaustiv. La un metru de mine zace intr-o mocirla, aruncat din fuga, un coif de Cosanzeana  grabita, cu voalul roz si marginea pufoasa .

In livingul aproape gol, canapelele rosii marca IKEA, inghit mereu oameni si valori. Un pick-up singuratic, uitat pe parchet, ademeneste discuri cu atingeri tandre.

In dormitor, un verde crud si un mov profund fac dragoste in patul incomod si obosit de atata primavara. Din noptiere au inflorit lotusi carnivori, fosforescenti si parfumati iar stelele au intregit baldachinul nuptial.

In baie, Iona a dat la pace cu balena lui, mica sirena s-a pierdut in jacuzzi printre baloane de sapun iar pestisorul de aur s-a aclimatizat in closet, asteptand vreun prost care sa traga apa. Chiuveta, dintr-o marmura fina jumatate alba si jumatate neagra, se umple de culori cremoase si nebune, care curg necontenit prin robinetul aurit, semn ca l-am uitat din nou deschis.

In turnul de fildes, Cosanzeana, plecata la shopping, si-a lasat de straja patriei doar coada atarnand la geam in speranta ca va trece Sburatorul sa-i lase un offlline.

Pe veranda dau la copca doi eschimosi; nu stiu daca sunt asa de veseli mereu sau pur si simplu au inghetat cu un ranjet larg pe buze. Pe o policioara uscata de lemn, trei muscate tupeiste, cu voci stridente si fara prea multi dinti, “musca de fund” trecatorii atat de umani .

Cararea pavata cu bune intentii si conturata de flori nemuritoare si ierburi inspirate, se face vazuta foarte rar, mai ales decand este in conflict deschis cu Iesirea. Pe poarta mica si inca proaspat alba ies rand pe rand, oameni, sentimente, culori, cuvinte, sunete si vise.

Kids with Guns

Iubim fara make-up, fara tocuri si fixativul de par, iubim raw si rough, iubim cu prea mult aer in plamani, iubim cu kilograme in minus, iubim fara granite, iubim portocaliu si proaspat, iubim pentru ca altfel ne uscam. Iubim cu sau fara masti de fata, iubim astre, iubim la cumparaturi sau la un vin cu prietenii.

Iubim dimineata pierduti printre cearsafuri, iubim tarziu in noapte cand nu putem dormi, iubim printre exercitiile de aerobic, iubim mancand ciocolata, iubim cand ne facem unghiile frez, iubim cand gatim. Iubim cand coboram scarile, iubim la serviciu si acasa, iubim cand nu stim ce-i cu noi pe lumea asta, iubim cand ne facem planuri de viitor si iubim cand plecam.Rafael Minkkinen

Iubim carand valizele grele in dimineti taioase, iubim pierduti printre prea multe suflete, prea multe voci, cateva sentimente blocate la etajul magic in liftul care nu exista, in mirosul de tei, cu gandul la primavara de acasa si plapuma de la bunica. Iubim la mijlocul distantei dintre noi, iubim pana ajungem la capatul rabdarilor, iubim cuibariti in farul de la capatul lumii, ne iubim depanand saruturi si culegandu-ne roua gandurilor de pe pilelea fina. Iubim cu stele in ochi in nopti lungi pe un varf de munte, iubim printre margarete, iubim gradinarind eternitati pe un petic de tarana plantat cu rosii. Iubim cu bucceaua in carouri pe drumuri toride, ne scriem istoria un post-it, destramam catifele in dimineti de vara, iubim privind norii de sus.

Iubim pe sosele, autostrazi si in aeroporturi, iubim cu picioarele in ocean, iubim in soare,  pe bordura din parcarea fast food-ului vestic fumand o ultima tigara, iubim cu castile in urechi pe strazile metropolelor insorite, iubim in Fnac la raionul de discuri, iubim cu prea multi prieteni, iubim citind pe pamantul rece la umbra unui stejar singuratic, iubim in metrou, in tren, in masina in autobuz si in avion. Iubim sorbind un cappuccino, iubim mancand o paella, iubim pe insule exotice, iubim cu soare, nori si ploaie, iubim pierduti in palate vieneze, iubim mancand un croissant frantuzesc intr-o cafenea cocheta, iubim in traficul nebun, iubim printre limbi straine, iubim pe stradutele mici cu anticariate, iubim cand ne intoarcem.

Iubim regasindu-ne in necunoscut, iubim printre loviturile imbracate in zambete si indiferenta, iubim cu rani tacute, facute si primite, iubim prost, iubim prosti, iubim contratimp, iubim degeaba. Iubim sarutand straini, iubim inainte si dupa shot-urile de tequila, iubim barbosi, iubim pierzandu-ne in ceilalti. Iubim cu fiecare particula din piele, iubim in culori, cuvinte si sunete. Iubim finaluri.

 Iubim ochi, zambete, buze, pulovere, piele, clavicule, particule.

Iubim.

„Atunci cand m-am inecat…”

Nu stii niciodata in ce zi si la ce ora urmeaza sa te ineci. Fiecare zi e doar alta zi in care pasesti pe tarmul ud si rece, gata sa intri in valuri si sa scarsnesti intre dinti nisipul timpului scurs in fiecare secunda a fiecarui minut. Intri in apa mereu pregatit, asa cum te-au invatat, mai intai pana la glezna apoi pana la genunchi. Pleci din inertie in directia spre care ai plecat si ieri ghidat mereu se insemnul  rosu care pluteste arogant  si iti indica limita peste  care un stii si un poti sa treci.

Marea te surprinde mereu, te invaluie si te ademeneste cu curentii ei calzi si reci, acolo unde vrea ea. Faci pasi mari si mergi convins catre o directie insorita, colorata si vesela. Te trezesti  invaluit de o apa spumoasa si adanca, intr-un Est cu prea multe asteptari goale, regasiri, cu prieteni  vechi, noi, existenti, inchipuiti sau modificati genetic,  cu  prea multe cuvinte, cu peretii albului tau interior, cu bucati de amagiri si franturi de iluzii .

Intr-o fractiune de secunda supraomenesca apa iti ajunge la barbie, intelegi ca  incepe un final dar nu poti sa te impaci cu idea ca este finalul tau. Stii ca nu mai ai cale de intoarcere si  incremesti cu un picior in groapa. Vartejul care te asteapta, iti atinge usor glezna si te lasa sa intelegi ca e pregatit pentru tine. Nu mai apuci sa te uiti in urma caci ultimul val te arunca in amalgamul de sunete, culori, cuvinte, sentimente, vise, iluzii, trairi, tradari, imagini si zile.Te zbati si iesi la suprafata catre o lume care un te vede de atatea valuri si un ai putere sa strigi. Cu ultimele forte reusesti sa vezi pentru utlima data largul marii si pentru prima data nermarginirea ei nu te mai sperie.

 Timpul se dilata impreuna cu fiecare por si celula din corp. Renunti sa te mai zbati sa iesi la suprafata. Mare te acopera cu toata imensitatea ei ca o patura pufoasa. Sunetul ei surd devine armonic incadrat de o liniste pe care nu ai auzit-o niciodata. Apa iti intra nesatula pe nari si pe gura, iti intra prin piele si in intreaga ta chimie fizica si metafizica. Incepi sa-i intelegi limbajul, inveti sa o asculti. Vrei sa te dizolvi in ea si ca intr-un puzzle sa dai drumul cautarilor fara rost, regretelor, iluziilor, aluziilor si confuziilor, viselor prost inramate, fetelor si sufletelor Kitsch-oase care ti-au imbatranit retina. Te pierzi in bratele eternitatii ei, in imponderabilitatea gandurilor si simturilor iar imensitatea ei iti ofera libertate. Aici nu mai simti nici valurile care iti taiau bucati din suflet, aici nu exista speranta pentru ca nu exista dezamgire, nu exista cuvinte, culori, ochi, zambete, piele, vise, dinti, tu, celelalte, eu.

E momentul unic in care te intalnesti cu tine insuti.

The morning after….

E dimineata orbitor de alba in care m-am  trezit cu fata la perna, dar in mod epifanic  reusit  sa vad dincolo de ea si sa realizez ca nu mai am nevoie de papuci de casa.

Pe marginea patului vesnic ravasit de ganduri, am respirat aerul rece  si hranitor al unei zile profund impare.

M-am lafait cu o cafea amara si fierbinte, in care mi-am dilatat nervii recent culesi de pe sarma. Am infulecat o felie din viata cu aceeasi pofta cu care infulec o Digesta, am respirat adanc aerul taios de dimineata pe balconul folosit pe post de observator astronomic si mi-am privit indelung, fix in ochi, sentimentele ingropate in betonul din fata.

Mi-am proptit cesca in tovarasa balustrada, gandindu-ma la tovarasu’, am google-it astrele vazute si nevazute, am deschis ferestre si incuietori, am descifrat lumini, atingeri, zambete si ochi ..but things don’t look soo pretty from up here:  lumea e o mare de griuri nesatule, tu esti  doar altul,  iar eu sunt  o parte din fiecare zi.

Mi-am uns niste asteptari pe inca o felie mare (de paine neagra) si le-am infulecat pe nesimtite, am prajit o serie de rabdari si am asortat cafelei cateva gogosi umplute cu iluzii.

M-am pierdut in singura raza de soare cimentuita, mi-am incalzit pielea iernatica, gandurile tomnatice si sentimentele primavaratice cu gandul la visul noptii de vara pierduta. Am jumulit ipoteze, am descalcit nori, am slefuit teorii si am fumat  finaluri.

Mesteresc pe mai tarziu o tocanita de regrete si o varza de idei cu creier afumat, numai bine de stins in partea goala a paharului cu mesaje de “dincolo”.

Givers & Takers

Vine o vreme cand trebuie sa mananci toata imensitatea aia de alb cu gust amarui si sa o transformi  in apa. Sa cureti  griurile cu rece, sa ingheti  momentul , fibrele din pulover, zambetul  si ochii. Sa arunci discurile,  cele demachiante  si cele carnivore, sa-ti cumperi  perechea ta de papuci  de casa cu care sa urci toti muntii prin zapada  rece si nesatula.

Trebuie  sa-ti purifici  prin ardere continua intreaga genetica a ideilor, sa respiri  galben verzui, sa aduni toate detaliile  sticloase, acre si taioase  in cutia dulce si rosie ascunsa  intr-o poveste nespusa inca, in dulapul de jos.

Vine si minutul  in care trebuie sa renunti la fiecare fibra, la fiecare por, la culoare, la lumina, la tine. Si trebuie sa aduni marea ta in sticla cu mesajul ala scris cu CAPS,  cu destinatarul pierdut. E mesajul din Drafts, cel cu care mergi pe strada, cel care te asteapta de la serviciu, care un te lasa sa adormi si iti umple plamanii de mult prea mult aer.

Si trebuie  sa scoti si fumul  ala vanilat  dinauntrul sentimentelor si disperarilor  tale, sa arzi tacerile din piept, sa cureti praful de pe “viitor”, sa incepi cu verde, sa termini cu rosu, sa un te mai intorci.


Everything becomes just a song

Every fist step in the summer sun, all my colours, the backpack full of dreams, every stolen smile, all the laughs, those nights and all the late velvet mornings  .The stupid movies,the weird meals, whatching the clouds from above, the stars in my eyes, the mess from my head and my room.

All the (good) coffees in the World, the long summer walks, each hole in the concrete, home, Madrid, Bruxelles, London, my bad french, all my drama and  my disappointments, my childish laugh, my bitter jokes,  my serious plans. All those warm free summer days and all the scented nights, my long stupid hair, my blue jeans coverall, my happy shoes, my friendly friends, ME.

The things we have in common, the distances, the idea of you, the misunderstandings,  the things that tare us apart. Your skin, your sharp tooth, your childish eyes, your crazy plans, your serious dreams, your weird food, your music, your wake up calls, your good nights, your coasters, your  selfishness, your ignorance, your  girlfriend, YOU.

PS:  Arely, nothing lasts 4ever!

Visuals

Astazi  rezonez cu un Galben-Portocaliu, clar, static, taios, inecacios si aspru.

Il miros, il simt , il gust si-l ascult de dimineata.

Poate si soarele asta bolnav  care rezuma intr-o secunda tot si care ma da afara din casa pe strazi pline de ganduri si sentimente amortite, e de vina. E frig, asa cum iti place. Nu e nici toamna , nu e nici iarna, nu suntem noi, nu suntem inca ceilalti… si de atata timp galbenul tau e din ce in ce mai palid; il contrasteaza mereu Rosul Corai si Albastrul Ultramarin, intr-o competitie acerba catre un final(ne)fericit.

Dupa-amiaza ma indrept catre un portocaliu prietenos, e confortabil si lipsit de angoase… e mai cald acolo …e bine…e fara tine.

Spre seara cochetez cu cun Galben-Verzui.E  dur si-ntepator, mereu  acid si plin de sine. Se lasa greu in fata pedantului Maro-Roscat  la care ravneste de-o viata, pentru ca  se lasa mereu sedus de un Rosu Carmín zeflemitor.

Al 12-lea ceas bate tot  galben-portocaliu, e mat, e sobru dar cremos, e viu dar fad, aproape cald, singuratic  desi e compus.

One of those days….

NOTA: Nu, nu e vorba de SPM

E vorba de zilele alea in care vad fiecare rid de pe fetele celor din jur, cand imi pun basca roz ca sa imi ascund toate gandurile alea negre care imi gauresc si ultimele franturi de optimism , cand spun GATA! pentru a nu stiu cata oara.

E ziua aia in care e ceata si afara si pe dinauntru si orice sursa de lumina pare mai bolnava decat de obicei, cand ma simt “angajatul anului” la Cooperativa Munca In Zadar, cand nimeni un raspunde la telefon , cand vreau sa fug dar un pot, cand sunt  contratimp si toti piticii de pe creier se aduna .

Tot in ziua asta toti prietenii au ceva  mult mai interesant decat mine de facut, toate fostele colege de clasa se marita, primesc promovari, emigreaza, castiga la LOTTO  sau  stiu eu ce alt noroc le mai da afara din casa. In ziua asta caut  in disperare o busola, la propriu, nu ca sa ma ghideze cand merg la serviciu  ci ca sa imi redecorez camera Feng-shui.

In ziua asta, visele se duc, unul cate unul, pe apa sambetei, sansele sar de la balcon si  nici macar ceaiul ala bun pe care am dat un sfert din salariu un ma mai incalzeste cu nimic, la fel ca si toate promisiunile de pe Pamant. E ziua in care un te mai cred, uit de trecut si ma dezic de viitor, ma chinui sa scot sentimente din ciment, renunt sa mai caut  Magarul din ceata si  vreau sa-ti dau un branci din Turnul meu de Fildes.

O nefasta si nesuferita coincidenta, face ca tot in ziua asta sa mi se termine cafeaua,  sa fie inflatie de nori si in casa si afara, sa ma autodiagnostichez cu vreo boala fatala iar sacul meu cu idei sa ma trateze cu fundul.

Aleg sa bat strazile cu aceeasi piesa de la The Cure pe repeat….  hopping that at the end is gonna heal me.

PS: Otilea I did it!