In.Orasul.Iasi.Ro

O zi frumoasa de iarna  in capitala culturala a Moldovei… .Soarele troneaza peste intreg Iasul.Ma trezesc dimineata dupa o fabuloasa incursiune in lumea lui Freud scurtcircuitata de ceasul desteptator, cu un puternic avant pionieresc de viata ,, cu marea-n suflet scoica mea”  Vivace, imi beau cafeaua cu lapte sh plec spre universitatea unde jertfesc de cativa ani incoace, in fiecare zi neuroni. Linistea diminetii si soarele vioi imi mangaie crestetul, oamenii amortiti incep sa se trezeasca, magazinele inecep sa se deschida….. utopia nu-i nimic! …..insa, nu imi sfarsesc gandul caci din spate un glas gajait isi indreapta aprecierile catre mine, cu o interpretare demna de Oscar: ,,domnisoara ce c..r ai? Cu ce l’ai crescut?”…si de aici incepe Iasul.In mine se trezesc la viata tendinte criminale, ma intorc nervoasa si ii aplic un tratament intesiv cu piciorul drept in speranta k nu va mai putea perpetua specia ….din pacate imi uitasem acasa schemele de kung –fu si m-am limitat la a-i arunca o privire de om suferind grav cu colecistul.

Imi vad de drum incercand sa imi revin din agresiunea psihologica la care am fost supusa si ma indrept spre mijlocul meu frecvent de transport, tramvaiul. Incerc sa ma refugiez cu privirea in verdele crud ce a mai ramas, la fiecare colt rasarind insa, nimeni altii decat “strajerii pubelelor” sau mai simplu, boschetarii de zi cu zi ce in ultima vreme s-au inmultit (probabil ca le prieste aerul de la mine din cartier). Cuplul vestit (Lentza & Nelu’) care se cearta si se impaca precum starurile holywood-iene, ne ofera reprezentatii dramatice, la scena deschisa in functie de anotimp. In ciuda primului incident incep sa ma consider norocoasa : boschetarii sunt la locul lor toti si nu cred k au nici o sansa sa se trezeasca pana dupa-amiaza…astept in statie tramvaiul care de fiecare data cand sunt in intrziere( si se intampla mai mult decat frecvent ) nu vine. Intr-un final ajunge clatinandu-se de parca se pregateste sa sara de pe sine, tramvaiul 1(Tatarasi –Copou).Burdusit de studenti si de dinozauri ( imi cer scuze fata de oamenii batrani vizati in context) care se grabesc tot timpul sa mai prindao „coada” pe undeva, tramvaiul este o adevarata apocalipsa a miasmelor. Te intampina mereu,  in functie de cat de norocos esti, mirosuri care mai de care mai stridente si deloc imbucuratoare simtului olfactiv. Reusec cu o vointa de fier sa ma refugiez in gulerul meu si trec peste acest aspect, cu aceeasi grimasa de om grav bolnav cu colecistul, preocupandu-ma de buzunarele de la rucsacul meu ( in memoriam portofelelor mele furate, va sfatuiesc precum Marius Tuca sa “Tine-ti apoape!”tot ce aveti de pret ). Prin Targu Cucu incepe sa -mi surada norocul, dinozaurii coboara in mare parte  si tramvaiul incepe sa devina mai aerisit. Nu incep bine sa ma complac in noua situatie ca subit, vestitul boschetar ce se urca in aceasta statie de obicei, ma confunda cu Dulcineea lui (desi sunt blonda) si se indreapta vertiginos catre mine cu bratele deschise, caci unde dragoste nu e nimic nu e ! Am ramas incremenita si pret de cateva secunde mi-am rememorat intreaga viata ….am fost slavata insa de un tanar student aratos ce a sarit in ajutorul meu …..si am trait fericiti pana la adanci batraneti!…. Ei bine NU! Am fost salvata de usile tramvaiului (deloc aratoase) ce s-au deschis, iar boschetarul s-a gandit ca ar fi mai avantajos sa coboare decat sa ma imbratiseze patimas :-&… . a fost probabil ca a fost cea mai fericita zi din viata mea !

Imi continuu calatoria de jumatate de oras si ma rog sa nu prind semafoare ca iar intru la si un sfert si catedra e la usa(bineinteles ca le-am prins pe toate ). Trecand si de ultimul semafor tramvaiul prinde o viteza de mertzan  insa bucuria nu dureaza mult 😐 pentru ca in vestitul deal al Copului  regulile rutiere nu s-au inventat inca asa ca asteptam de vreo zece minute sa se miste din calea tramvaiului un baietas cu un audi si cu ochelari pe care scrie mare D&G ;inaintam cu cativa metri la 5 min iar usile nu se deschid k sa putem sa ne luam soarta in propriile maini. Ajung in sfarsit la Universitate si ma indrept spre sala de curs, pregatindu-mi replica : ”ma scuzati dar a avut o intarziere tramvaiul”(avand in vedere ca o parte din profesori se deplaseaza ei insisi cu tramvaiul, aceasta replica este de-a dreptul sensibilizatoare).

Trecem cu bine peste curs absorbiti fie de discursul profesorului , de cel scris al colegei mele care imi relateaza ce a mai facut aseara, fie de sacrul X si 0 . Urmeaza o binemeritata pauza de doua ore in care vom merge sa bem o cafea si sa mancam ceva la Balena. Nu va ganditi prea departe, desi suna exotic, Balena e un fast-food in care ne pierdem timpul in fiecare zi filosofand in fata unei cafele, 3 in 1 sau o ciocolata calda la plic sh un strudel sau ecler dupa caz. Avand preturi ce se aseamana veniturilor noastre, un loc la Balena este extrem de pretios la ora pranzului. Am gasit insa masa preferata din colt sh ne asezam frumos la rand (pentru asta m-ar invidia dinozaurii)  sa ne luam fiecare portia de cofeina si de calorii. Masa rotunda ne imbie la discutii care mai de care mai savante iar linistea cauzata de o intrerupere de curent e binevenita. Savurand, deocamdata tacit din preparatele noastre, mai ca ne sare mancarea din gura cand auzim aprecierile colegilor nostrii de la masa vecina, care lipsiti de orice inhibitii se exprima extrem de plastic si tare la adresa noastra. In cateva minute intreaga incepere (e drept mica) a balenei rasuna de rasete si aprecieri imbecile. Fiind langa priza, de ce sa nu-si incante topârlanii si simturile alterate cu niste manele racordate la telefonul bengos, ca pe tarla. Intre timp a venit si curentul electric, rasunand de cealalta partea a balenei Shakira intr-un “ficiring” de zile mari cu Guta. Ne terminam cu noduri mancarea si ne tiram ingrozite de la Balena noastra care a fost invadata de toparlani.

Mergem in gradina botanica sa fugim de trafic si tevi de esapament. Intram pe din dos ca tot romanu’ ca e deschis  si ne avantam in verdeata ce nu se mai termina si in linistea ce ne invaluite mintea si sufletul. Nu apuc bine sa ma cufund in meditatia mea transcedentala  ca aud un amenintator latrat si vad stupefiata cum se indreapta spre mine un caine lup  slobod si fara nici un fel de botnita….un al doilea moment in care mi-am rememorat intreaga viata  si imi parea rau ca nu i-am zis lu mama cat de mult o iubesc. Onania insa s-a oprit, desi eram apetisanta, la strigatul unei doamne in varsta ce se plimba linistita cu mainile la spate. Ne impachetam toate gandurile si filosofiile de viata si ne tiram si de aici.

Timpul s-a scurs ca de obicei  si trebuie, cu durere in suflet  sa mergem la ora. Ne afundam in studiu care mai de care mai complex : lingvistic – spanzuratoarea, estetic – si-a schimbat colega paru’ , logic- X & 0 si asa mai departe. Orele zboara si iata si sfarsitul unei zile aprope perfecte in care norokul a fost de partea mea.

Obositi de atata „studiu” luam fiecare mijlocul de transport specific zonei in care locuim. Eu urc in tramvaiul meu si caut din priviri un scaun in care sa meditez pana cand ajung acasa. Gasesc un scaun la fereastra (mai bine nu se putea:D)  Ma trezeste insa pe la jumatatea drumului  in plin centru, o priveliste mai mult decat groteasca : un domn care desi nu parea a face parte din gashca “strajerilor pubelelor” isi „elibera vezica de greutati” langa un sarman boschet, in fata Manastirii Golia, clatinandu-se precum un copac in bataia vantului. Mi-am intors privirea rapid  incercand sa sterg imaginea de mai devreme  si am constatat cu stupoare ca vecinul din dreapta mea nu e nimeni altul decat vecinul aratos din cartie  care imi zambeste frumos …kkt!!!!!… .cand m-am trezit insa am constatat ca alaturi de mine se afla nimeni altul decat vestitul nebun, din grupul celor 4 si cel mai violent. Am uitat sa spun ca pe langa boschetari, aerul din cartierul meu prieste si unei gasti de nebuni, specializati fiecare pe domeniul lor bine stabilit : unui dintre ei vorbeste inversunat de Dumenzeu si injura pe toata lumea , altul recita si vorbeste foarte savant ,cel de al treilea este un adevarat dictionar de expresii triviale si ultimul e foarte mare si cred k e claustrofob pentru ca de fiecare data cand se apropie cineva de el, fara sa ii invedeze spatiul privat (in special femei) incepe sa imparta palme si pumni in toate partile. Ei bine, langa ultimul am nimerit sh eu in aceasta zi mirobolanta. Mi-am intors privirea brusc, desi riscam sa ramad afectata pe viata si am incercat sa nu ma misc tot drumul…speram sa coboare macar cu o statie inaintea mea insa nu a fost asa ; ma consolasem deja cu gandul ca voi merge pana la Tesatura in tramvaiul groazei..In final norocul, coleg de gradinita :D, mi-a suras frumos iar mastodontul irascibil s-a ridicat sa coboare. Am zbughit-o la ultima usa si am coborat in viteza, kum prind eu de obicei numai in cazuri de urgenta.

Am ajuns intr-un final la vizuina mea fermecata unde fiecare lucru aruncat si aparent dezordonat, are de fapt un rol extrem de bine determinat, primindu-ma toate ca pe o adevarata „regina”. Patutul meu, niciodata facut, ma priveste imbietor iar cd-playerul zace singuratic pe mitzoasa de pe jos. Dechid TV’ul ca romanul si privesc cum se perinda personaje mai mult decat „pestrite” prin fata camerelor: un ciobanas resemnat insa bogat, Nikita care mai propovaduieste cu glasul sau induiosator invataminte religioase, o domisoara cu buze mari care se pare ca vrea sa cante, zane si calaveri ai surprizelor  si reclame ce ne promit “fericire in rate”. Inchid insa “taraba” informationala, ii dau libertate cd playerului meu singuratic si deshid standul de vise, promitandu-mi solemn ca maine nu mai ies din casa!